Minoritatea Nu este una dintre etniile antice ce locuiau pe malurile fluviilor Nu şi Lancang. A avut multe denumiri, ca de exemplu Nusu, Anu şi Along. După proclamarea Chinei Noi în 1949, i s-a dat un singur nume, acela de Nu. Consemnările istorice arată că această etnie este formată din combinarea populaţiei autohtone cu tribul „luluman" ce locuia în această regiune din dinastia Tang (618 - 907). În secolul al 8-lea, zonele locuite de etnia Nu se aflau sub jurisdicţia principatelor Nanzhao şi Dali, care la rând lor, plăteau tributuri la imperiul dinastiei Tang. În perioada dinastiilor Yuan şi Ming, membrii etniei Nu se aflau în subordinea liderilor etniei Naxi din Lijiang. Începând cu secolul al 17-lea, zonele populate de etnia Nu au fost guvernate simultan de către lideri ai etniilor Bai, Naxi şi Tibetan şi totodată etnia Lisu, nou emigrată în aceste meleaguri, care a început să-i supună populaţiei Nu, făcând mulţi din ei sclavi.

Membrii Nu cred într-o religie primitivă şi venerează natura. Ei cred că orice din lume are viaţă. Obiectele precum soarele, luna, stelele, munţi, ape, pomi şi stânci pot fi venerate. O parte din ei cred creştinism şi lamaism.

Principala îndeletnicire a populaţiei Nu este agricultura, care practică şi vânatul şi culegerea plantelor. Principalele culturi sunt grâu, hrişcă, orz, cartofi şi fasole.

Zonele populate de etnia Nu reprezintă un paradis pentru animale şi plante. Pădurile dense de aici creează un habitat ideal atât pentru plante, cum sunt molidul, cucuta şi pinul, cât şi pentru animale, ca tigrul, leopardul, ursul, elanul şi alte animale. Aceste zone sunt totodată bogate în resurse minerale precum bronz, fier, aluminiu, cristal şi mică.

Populaţia Nu are obiceiul de a mânca de două ori pe zi. Principalele ingrediente consumate sunt porumbul şi hrişca. Ei nu prea cultivă legume, excepţiile fiind varză, ridichi şi ardei. În fiecare an, în lunile mai şi iunie, se duc în pădure pentru a culege vegetaţie. Atât bărbaţilor, cât şi femeilor le plac băuturile alcoolice. Ei fac acasă băuturi din rezerva de cereale, oaspeţii fiind serviţi cu cea mai bună băutură a familiei.

Majoritatea caselor sunt construite din lemn sau bambus, la poalele muntelui, şi au două niveluri - parterul rezervat depozitării lucrurilor din casă, iar etajul este împărţit în două camere, una pentru dormit în care nu au acces decât cei din casă şi cealaltă pentru primirea oaspeţilor cu o plită la mijloc. Această cameră serveşte totodată şi ca bucătărie.

Atât bărbaţii, cât şi femeile din etnia Nu poartă haine confecţionate din in şi bambus. Femeile poartă o tunică lungă până la gleznă cu mâneci şi deschizătură la stânga. Fetele tinere îşi pun deasupra şi un şorţ. Le place să poarte diverse bijuterii, din corali, agată, argint, iar pe cap poartă un batic mare ce acoperă şi umerii. Bărbaţii poartă tunici lungi până la genunchi deasupra cămăşii. Majoritatea lor au părul tuns până la urechi şi legat cu un turban negru. Aproape fiecare bărbat poartă la urechea de stângă un cercel din coral şi un briceag la şold.

Sărbătoarea Florilor este cea mai mare sărbătoare tradiţională la această etnie. Festivalul este sărbătorit la 15 martie după calendarul agricol şi durează trei zile. În legătură cu această sărbătoare circulă mai multe legende, dar majoritatea sunt legate de o frumoasă zeiţă. De aceea, Sărbătoarea Florilor se mai numeşte şi Sărbătoarea Zeiţei.