Forurile legislativ şi consultativ ale Chinei s-au întrunit în prezent la Beijing pentru a aborda politica şi principiile de bază ale dezvoltării ţării. Potrivit programului conceput, în viitorii 15 ani economia chineză va creşte de 4 ori mai mult decât în prezent. Ce înseamănă pentru întreaga omenire dezvoltarea rapidă şi stabilă a unei ţări unde trăieşte a 5-a parte a populaţiei globului? Ascultaţi în minutele următoare o relatare despre acest subiect.

Dezvoltarea Chinei atrage tot mai mult atenţia lumii. Se poate auzi însă deseori vorbindu-se despre aşa-numita „ameninţare chineză", care s-ar prezenta sub diverse forme, mergând de la „ameninţare cerealieră" la „cea energetică"; de la „ameninţarea supraproducţiei" la cea „militară" ş.a.m.d.p. Prezentând lumii China, liderii de la Beijing au spus mereu că pentru a cunoaşte direcţia de dezvoltare a Chinei, cel mai important este să se lămurească asupra căii alese pentru aceasta.

„Vom urma ferm şi neabătut calea dezvoltării paşnice. În problemele internaţionale, vom susţine cu fermitate coordonarea şi cooperarea pe baza principiilor democraţiei şi echităţii; menţinerea securităţii comune prin întărirea prieteniei şi încrederii reciproce; realizarea prosperităţii generale pe baza egalităţii şi avantajului reciproc şi promovarea dezvoltării ordinii internaţionale într-o direcţie corectă şi rezonabilă prin deschidere şi dialog între civilizaţii."

Iată ce a reiterat premierul chinez Wen Jiabao în Raportul de activitate al guvernului, prezentat duminică la sesiunea anuală a Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului.

Aşa îşi propune China, aşa şi procedează.

În domeniile politic şi al securităţii, în afacerile regionale şi internaţionale , precum problema nucleară din Peninsula Coreană, acţiunile ONU pentru menţinerea păcii şi neproliferarea nucleară, China joacă un rol pozitiv, aşa cum apreciază şi purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru afacerile externe, Emma Udwin: - banda 2 –

„Am luat notă de ce au afirmat în ultimii ani liderii chinezi şi am putut constata din acestea dorinţa Chinei de dezvoltare paşnică. Este foarte clar că Beijingul promovează cu mari eforturi pacea regională. Suntem convinşi că China încearcă să realizeze obiectivul unei dezvoltări paşnice şi dorim să cooperăm cu ea."

Afirmaţia despre aşa-numita „ameninţare chineză" a fost la început larg împărtăşită de unele ţări din Asia de Sud-Est, deoarece China este „prea mare" pe plan economic faţă de acestea. Realitatea este că, în ce priveşte comerţul dintre China şi ASEAN, acesta a crescut de la 800 milioane de dolari în 1978, la 105 miliarde de dolari în 2004, cu un deficit de 20 de miliarde de dolari pentru partea chineză. Practica demonstrează că China a devenit locomotiva dezvoltării economiei ASEAN, aşa cum a declarat şi profesorul Sheng Lijun de la Universitatea de stat din Singapore:

„Prin vizite la nivel înalt, acţiuni concrete şi în special prin crearea zonei comerciale libere China-ASEAN, China a adus beneficii acestei organizaţii, schimbând în mare măsură atitudinea ASEAN faţă de afirmaţia despre „ameninţarea chineză."

De fapt, ţările dezvoltate au câştigat cel mai mult din dezvoltarea Chinei. Fostul ambasador chinez în Franţa, Wu Jianming, a arătat că, potrivit unui raport întocmit de compania americană J P Morgan, în ultimii 10 ani, întreprinderile producătoare şi firmele comerciale americane au câştigat foarte mulţi bani în relaţiile economice cu China, iar consumatorii americani au făcut în total o economie de 600 de miliarde de dolari. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Europa. Deci, dezvoltarea Chinei este benefică atât pentru ţările în curs de dezvoltare, cât şi pentru cele dezvoltate.

Programul ONU pentru Dezvoltare a arătat într-un raport privind dezvoltarea Chinei în 2005, că fără creşterea acesteia, întreaga omenire n-ar fi putut obţine rezultatele de astăzi în reducerea sărăciei pe planetă.

În ciuda faptelor enumerate, în lume se aude continuu afirmaţia despre o aşa-zisă „ameninţare chineză", deoarece în istoria mondială, dezvoltarea unei ţări mari a fost însoţită întotdeauna de agresiune, expansiune şi război. Fostul ambasador chinez în Franţa, Wu Jianming, a opinat:

„După ei, în trecut, toate ţările mari s-au dedat la expansiuni în procesul dezvoltării. Aşa s-a întâmplat, în perioada antebelică, atât cu Germania , cât şi cu Japonia. Puţini ştiu bine că ţara noastră urmează o cale de dezvoltare paşnică".

De fapt, Germania şi Japonia antebelică ne pot servi drept exemple negative, în sensul că ţările care practică expansiunile şi ameninţările, pot cădea în gropi săpate de ele însele.