Câinele este prietenul omului şi el a fost domesticit acum peste 4000 de ani, pentru a-i fi de un ajutor la vânat şi paza casei. Câinii au câştigat afecţiunea oamenilor prin fidelitatea lor. Tocmai din această cauză, circulă de ani şi ani, frumoase legende legate de acest prieten al omului. La unele etnii acesta a devenit chiar totemul acestora.

Minorităţile yao şi she, care locuiesc în zonele muntoase din sudul Chinei, sunt tocmai etniile ce şi-au ales ca totem câinele. Despre această opţiune a lor circulă o legendă frumoasă. Exista pe vremuri un împărat, care a promis, în timpul unui război cu statul vecin, că acela care va putea să taie capul regelui acestui stat, se va putea căsători cu fiica sa. S-a întâmplat ca un câine, pe numele său, Panhu, prin calităţile sale specifice, să reuşească să-i aducă împăratului capul tăiat al regelui duşman. Aşa că acest câine, Panhu, a plecat cu prinţesa în zonele muntoase din sudul Chinei. El a căpătat înfăţişarea de om şi s-a căsătorit cu prinţesa. Au avut apoi copii, nepoţi şi strănepoţi. Urmaşii lor s-au divizat în două grupuri, care au devenit ulterior etniile yao şi she. Aşa se explică faptul că acest câine, Panhu, a devenit atât totemul etniei yao, cât şi cel al etniei she. Astfel, aceast totem, se poate regăsi şi în vestimentaţia şi activităţile rituale ale acestor etnii.

Populaţiile yao şi she au o răspândire foarte largă în partea de sud a Chinei. Unii membri ai etniei miao, care conlocuiesc cu yao şi she, sunt şi ei influenţaţi puternic de această legendă. Prin urmare şi ei iubesc câinele şi nu mănâncă carnea acestui animal.

Manciurienii se află, la rândul lor, printre cei care nu consumă carne de câine. Acest tabu se datorează unei alte legende la fel de frumoase, potrivit căreia, întemeietorul etniei Nurhachi s-ar fi ascuns, fiind urmărit de duşmani, într-un cuptor dintr-o gospodărie. Văzându-l ascuns în cuptor, urmăritorii au vrut să-l ardă şi au pus multe lemne pe foc. Dar ei nu s-au gândit niciodată că după plecare lor, a venit un câine, care şi-a udat blana şi a intrat în foc. După câteva încercări focul a fost stins şi Nurhachi a fost salvat, dar câinele erou a fost ars de focul nemilos.

După ce Nurhachi a devenit împărat, în semn de recunoştinţă faţă de câine, a emis un decret prin care a poruncit urmaşilor săi să protejeze acest animal şi să nu consume carnea acestuia.

Porunca lui Nurhachi a fost ascultată nu numai de manciurieni, ci şi de membrii etniei Xibo, care erau în relaţii foarte strânse cu manciurienii. Etniile nomade din nordul Chinei, ca şi cele mongolă, kazahă, Ewenki, Yugur, datorită stilului lor de viaţă, au avut raporturi foarte strânse cu câinele. Acesta îi ajuta la păşunat, la vânat, şi la pază. Oricum, câinele reprezintă un ajutor de care nu se pot lipsi, el devenind un adevărat membru al familiei acestora. Reprezentanţii acestor etnii iubesc câinele şi nu consumă carnea acestuia.

Printre minorităţile naţionale din provincia Yunan din sudul Chinei, circulă povestiri despre alăptarea unor copii din rândul acestora, de către câini. De aceea ei sunt foarte recunoscători faţă de acest animal şi nici nu poate fi vorba să-l mănânce.

Dragi prieteni, anul acesta este Anul Câinelui conform calendarului agricol din ţara noastră, dar şi potrivit celui tibetan. Aceştia îl numesc Anul Câinelui de foc. Nici tibetanii nu consumă carne de câine, dar aceasta se datoreşte religiei lor, care este budismul tibetan. Nici etniile de religie islamică, precum hui, uygură, etc, nu mănâncă, nu numai câini, dar nici animale rumegătoare.