China va persevera ferm pe drumul dezvoltării pașnice și va amplifica activitățile diplomatice pe multiple relații, pe baza celor cinci principii ale coexistenței pașnice, a afirmat duminică la Beijing, premierul chinez Wen Jiabao, în cadrul sesiunii anuale a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China, organul suprem al puterii din China.
Wen Jiabao a relevat că pe arena internațională, China va susține principiile democrației și echității, prieteniei și încrederii reciproce, precum și ale deschiderii și toleranței, pentru a promova o ordine internațională orientată către dreptate și echitate.
|