Înainte de proclamarea Chinei Noi, în zonele populate de etnia Achang se predomina economia feudală de latifundii, cunoscând ulterior o anumită dezvoltare. În acea vreme apăruseră deja amanetarea şi tranzacţiile de terenuri. Agricultura şi meşteşugurile cunoşteau o anumită dezvoltare. Tutunul şi secerele produse de grupul Anchan erau foarte căutate, precum şi ceaiul, broderiile şi ţesăturile.

După proclamarea republicii, începând din 1952, au fost înfiinţate districte, judeţe şi sate autonome ale acestei etnii. Nivelul de producţie şi de viaţă al locuitorilor etniei Anchang a cunoscut o creştere substanţială.

Ca şi alte minorităţi naţionale din ţara noastră, şi Achang au creat o bogată şi variată cultură şi artă ce cuprinde balade, povestiri şi legende transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. Mai există o altă formă artistică foarte mult practicată în rândul minorităţilor naţionale din ţară: cântatul în stil antifonic – în cele mai multe cazuri de de către tineri îndrăgostiţi. Versurile acestor cântece sunt improvizaţii. Munţii, apele, norii, arborii şi alte obiecte din natură fac deseori subiectul cântecelor. Instrumentele muzicale specifice sunt hulusheng, instrument muzical tradiţional asemănător cu orga, shanxian, isntrument cu trei corzi de ciupit, tobe şi gonguri specifice etniei. Broderiile, obiectele din lut, imprimeurile, sculpturile şi obiectele din argint reprzintă principalele creaţii artizanale ale acestei etnii, mai ales sculpturile, ce ating un nivel destul de avansat, cu motive de diferite animale şi plante. Sportul la această etnie este practicat în variate stiluri. Orezul reprezintă principala sursă de hrană.