Aici, Radio China Internaţional! Este joi, deci rubrica (semnal:Viaţa culturală)

Dragi prieteni, pe 12 februarie, după calendarul nostru tradiţional a 15-a zi a primei luni, va fi Festivalul Lampioanelor, ultimul moment culminant care va încheia Sărbătoarea Primăverii. Festivalul Lampioanelor, sărbătorit an de an cu mult fast în ţara noastră, este denumit şi Sărbătoarea Yuanxiao. Termenul are două înţelesuri în limba chineză. Primul se referă la prima noapte cu luna plină dintr-un an. Al doilea înţeles este de natură... gastronomică. Gospodinele prepară pentru ziua respectivă un fel de găluşte din orez lipicios, umplute cu dulceţuri sau gemuri din sâmburi de fructe, alune sau boabe de fasole dulce, uneori chiar şi cu carne. Aceste găluşte, numite în limba chineză „Yuanxiao" sunt albe, rotunde, cu diametrul nu mai mare de 4 cm şi se vând pretutindeni, chiar pe stradă în preajma sărbătorii. Iar în seara când pe cer se conturează prima lună plină a noului an, nu există familie de chinezi care să nu aibă pe masă Yuanxiao aburind.

În seara respectivă străzile sunt pline de oameni ieşiţi să privească lampioanele, mici sau mari, mai simple sau cât se poate de sofisticate, făcute din tot felul de materiale: hârtie, pânză colorată sau chiar din ... gheaţă! Oraşul Harbin, de exemplu, din nord-estul Chinei, este renumit în întreaga lume prin asemenea sculpturi în gheaţă, care atrag numeroşi vizitatori din ţară şi de peste hotare.

Dar să ridicăm pentru o clipă cortina grea a istoriei şi să vedem cum a ajuns până la noi această sărbătoare.

Începutirile le aflăm în perioada dinastiei Han (206 î.e.n. – 220 e.n.). Împăratul Mingdi a introdus practica religiei budiste şi a poruncit ca în ziua a 15-a a primei luni a anului să se aprindă lampioane în cinstea lui Buddha. Împăratul Xuanzong din dinastia Tang (618 -- 907) a extins semnificaţia acestei sărbători, transfomrând-o într-un prilej de voie bună şi petrecere. În dinastia Song (960 -- 1279) sărbătoarea lampioanelor a căpătat o anvergură nemaiîntâlnită. Pentru a încuraja oamenii să confeţioneze lampioane sau să iasă pe străzi să le privească, împăratul a dat o poruncă potrivit căreia fiecare privitor primea o ceaşcă de băutură din orez fermentat, iar lampioanele luminau timp de 5 nopţi. În dinastia Ming (11368 -- 1644) sărbătoarea ajunsese să dureze 10 zile şi 10 nopţi. Aşa se face că şi astăzi Festivalul Lampioanelor rămâne una din petrecerile foarte apreciate în popor, meşterii artizani punând la îndemâna privitorilor lampioane care de care mai fanteziste şi mai bogat împodobite.

Cele mai renumite lampioane în zilele noastre sunt cele de la Zigong, provincia Sichuan. Anual se organizează aici de sărbătoarea primăverii un festival al lampioanelor de o amploare impresionantă. Formele acestora depăşesc imaginaţia, fiind deosebit de expresive. Închipuţi-vă întregul munte Olimp, un palat minunat, o scenă dintr-un spectacol din opera tradiţională chinezească, sau dintr-o legendă; păsări care ciripesc pe crengi, animale ce gonesc în munţi, dragoni care se zbenguie printre valurile mării ... toate acestea sunt nimic altceva decât lampioane. Jocul luminilor amplifică senzaţia de feeric, totul devenind o adevărată lume ca din basme. Chiar şi localnicii sunt entuziasmaţi! Ca să nu mai vorbim de cei care vin de departe. Este într-adevăr un spectacol unic.

În unele regiuni ale Chinei sărbătoarea lampioanelor mai este denumită şi a „Ghicitorilor". Este locul să precizăm că aparţia ghicitorilor în China datează din perioada numită a Primăverii şi Toamnei (722 – 481 î.e.n.), iar notarea ghicitorilor pe lampioane a început în dinastia Song, în timpul domniei împăratului Renzong (1023 -- 1056). Această practică era o formă de amuzament pentru timpul liber al sărbătorii. Privitorului dornic să-şi încerce isteţimea, i se oferea şansa să câştige un mic suvernir. Fără falsă modestie, trebuie să arătăm că aceste ghicitori sunt mult mai complicate decât cele cu care sunteţi obşnuiţi dv în spaţiul european, deoarece sensul este mascat de multe subînţelesuri legate de noţiunea pe care îl exprimă, iar silabele cuvintelor notate, ba uneori chiar şi lampionul pe care este scrisă ghicitoarea pot să faciliteze sau, dimpotrivă, să complice aflarea soluţiei.

În ultimii ani au apărut sub genericul „Concurs de inteligenţă", chiar şi în emisiunile de la radio şi televiziune programe speciale de ghicitori dedicate Festivalului Lampioanelor.

Festivalul acesta are un pronunţat specific naţional şi izvorând din cultura ţării. Funcţia lui de bază însă, ca şi a altor sărbători, este de adunare a tuturor membrilor familiei sub semnul unităţii şi al iubirii reciproce, noţiunea de familie putând fi extinsă la nivel naţional sau, de ce nu, să ajungă să exprime înfrăţirea între popoarele lumii. Acesta este simbolul lunii rotunde şi de aici, al albelor „Yuanxiao", al lampioanelor şi vorbelor cu tâlc, care luminează deopotrivă drumul şi cugetul oamenilor ...

Iar acum să vă spunem o ghicitoare dintre cele mai simple, ca să vă daţi seama că nu este doar un joc de cuvinte, ci chiar un gen literar-artistic. Ghicitoarea aceasta este inclusă într-o poveste. Iat-o! A fost o dată un boier făţarnic şi hapsân, pe care sătenii îl poreclau „tigrul zâmbitor". Într-un an, în ajunul sărbătorii primăverii, au intrat pe poarta casei lui doi oameni. Primul, pe nume Li Cai, elegant îmbrăcat, i-a cerut boierului să-i împrumute 10 arginţi. Acesta i-a dat pe loc suma, fără ezitare. Al doilea – Wang Shao îl chema -- era se pare un biet sărac, fiindcă hainele lui erau nişte zdrenţe jalnice. El l-a rugat pe boier să binevoiască să-i împrumute o dublă de orez. Văzându-l într-un aşa hal, boierul nu numai că nu i-a dat nimic, ci a pus pe argaţi să-l dea afară. Ca să se răzbune pe nedreptatea ce i-a fost făcută, lui Wang Shao i-a venit o idee. Aşa că în seara Festivalului Lampioanelor, a venit cu un frumos lampion la poarta boierului. „Tigrul zâmbitor", ieşind din casă să admire lampionul, a văzut că pe el este scrisă o poezie. Cum nu ştia carte, l-a pus pe administratorul lui să i-o citească cu voce tare. Poezia suna cam aşa:

„Cu cap ascuţit, trup subţire şi alb ca de argint,

Pus în balanţă, nu cântăreşti nici măcar un gram.

Ochiul tău tâlhăresc creşte tocmai pe fund,

De aceea preţuieşti doar veşmintele şi nu omul!"

Auzind aceasta, „Tigrul zâmbitor" s-a înroşit ca racul de indignare şi s-a răstit la Wang Shao: „Ticălosule, coate-goale ce eşti! Cum îndrăzneşti să mă înjuri?"Wang Shao, foarte calm, i-a spus: „Boierule,te rog, nu te supăra!Se vede că eşti într-adevăr prea sensibil. De fapt, poezioara mea conţine o ghicitoare, al cărei răspuns este ... acul de cusut. Ia gândeşte-te puţin, n-am oare dreptate?" Boierul n-a mai putut să-i dea nici o replică şi s-a întors ruşinat în casă. Dar mulţimea adunată, ştiind că Wang Shao bătea şaua ca să priceapă iapa, a izbucnit în hohote de râs. Cred că sunteţi de acord că ghicitoarea lui Wang Shao era ingenioasă. Se poate trage de aici concluzia că asemenea ghicitori chinezeşti erau şi încă mai sunt folosite în popor pentru a se exprima mai limpede sau pentru a sugera bucuria sau necazul, ura sau iubirea ...