Etnia Tajik locuieşte în principal în judeţul autonom Tashikurgan al etniei Tajik, din sudul Regiunii Autonome Xinjiang-uigure. Conform ultimului recensământ, populaţia Tajik numără doar 42 000 de membri. Au propria lor limbă, dar pentru scris folosesc mai mult limba uigură.

Deşi această etnie are o populaţie puţin numeroasă, ea are însă o istorie şi o cultură străveche. Tajik, conform legendelor, are sensul iniţial de „coroană". Potrivit descoperirilor arheologice, cu câteva secole înaintea erei noastre, trăiau în regiunile din sudul Xinjiang, triburi ce vorbeau limba iraniană, cei din sudul podisului Pamir devenind strămoşii etniei Tajik din ţara noastră. Zona Tashikurgan reprezenta un punct strategic, fiind o trecătoare-cheie de pe „Drumul Mătăsii". Schimburile culturale dintre Orient şi Occident erau frecvente datorită acestui drum antic al mătăsii. Influenţaţi puternic de aceste legături culturale, strămoşii etniei Tajik s-au dezvoltat treptat, transformându-se, în perioada de la sfârşitul secolului al 17-lea până în secolul al 19-lea, într-o etnie distinctă din ţara noastră.

Înainte de proclamarea Chinei noi, principala îndeletnicire a membrilor acestei etnii era zootehnia, aceştia ducând o viaţă nomadă. Ei plecau cu turmele la păşunat, după însămânţările de primăvară şi se întorceau toamna, pentru a petrece acasă zilele de iarnă. Zonele populate de etnia Tajik au fost eliberate în mod paşnic în anul 1949 şi, în 1954 au fost înfiinţate districtul autonom Tashikurgan al etniei Tajik şi alte judeţe şi sate autonome. Cu sprijinul guvernului central, economia şi cultura din zonele populate de etnia Tajik au cunoscut o mare dezvoltare.

Ca şi alte minorităţi naţionale din ţară, şi cea Tajik are o cultură bogată şi variată. Neavând o formă scrisă a limbii, lucrările lor literare au fost transmise din generaţie în generaţie pe cale orală, prin naraţiuni, unele din acestea fiind foarte cunoscute în ţară. Reprezentanţii Tajik sunt foarte buni dansatori şi cântăreţi. Dispun o gamă largă de melodii interpretate la diferite instrumente muzicale, de cântece şi dansuri pentru ceremoniile funerare, de dragoste şi religioase. Instrumentele muzicale specifice etniei sunt Nayi, un fel de piculină din oase de aripă de vultur, Balangzikuomu (instrument de ciupit cu 7 corzi) şi Rewafu (instrument de ciupit cu 6 corzi). Dansurile specifice etniei sunt cele în doi care imită zborul vulturilor. Baletul şi teatrul reprezintă forme artistice specifice etniei Tajik.

Islamismul este religia predominantă a acestei minorităţi. Principalele ei sărbători sunt Kurban, Sărbătoarea Primăverii, Sărbătoarea Baluoti, Ruozhi şi Festivalul însămânţărilor. Sărbătoarea primăverii se petrece la această etnie în fiecare an în luna martie, în momentul încolţirii grânelor. În ziua respectivă, în fiecare gospodărie se face curăţenie, după care copiii aduc un bou în locuinţă, în timp ce stăpânul casei împrăştie făină pe spinara acestuia, îl hrăneşte şi apoi îl duce afară. Apoi întră în casă toţi membrii familiei. Când vin musafiri, gospodina casei aruncă fire de făină pe umărul stâng al acestora, în semn de bune urări.

Ca şi la celelalte etnii, şi Tajik are un port specific. De obicei, bărbaţii se îmbracă cu halate lungi, legate la mijloc, peste care pun, în timpul iernii, un palton de piele. Poartă căciuli de catifea, cu apărători pentru urechi. Femeile se îmbracă în rochii. Cele căsătorite poartă şorţ. Capul şi-l acoperă cu pălării rotunde brodate, împodobite cu bumbi de argint. Când ies afară, peste acestea, îşi pun un batic. În ultimii ani, bărbaţii Tajik poartă şi costume.

Culoarea preferată de etnia Tajik este roşul, pentru că aceasta oferă o atmosferă caldă, fiind foarte strălucitoare pe podiş, loc permanent acoperit cu zăpadă. Din această cauză şi bocancii sunt de culoare roşie, darurile oferite de logodnic sunt învelite într-o pânză roşie , iar mireesa este îmbrăcată din cap până în piciare în roşu.