Bun găsit doamnelor și domnilor și Sărbători fericite, vă urează de la Beijing, Nicolae Mircea Năstase.
Cred că însuși Moș Crăciun s-ar minuna văzând cât de popular poate fi el aici, în capitala Chinei. Cu câteva zile bune înaintea sărbătorilor, atmosfera din Beijing aducea destul de bine cu cea de acasă. Magazinele, chiar și cele mai mici, hotelurile, restaurantele, birourile, principalele piețe publice, au fost decorate cu brazi de Crăciun și toate podoabele tradiționale știute, s-au umplut de Moși cărora li se alătură mulțimea "Moșițelor" reprezentată de vânzătoarele care și-au înlocuit uniformele obișnuite cu cele de "Moș". Peste tot clipesc beculețe, beteala, imaginea Moșului și a săniuței sale, însoțite de urarea Merry Christmas pe acordurile celebrei Jingle Bells, ce umplu toate spațiile publice, crează feeria sărbătorii Crăciunului, care, desacralizată și globalizată, a fost îmbrățișată cu entuziasm de chinezi.
Potrivit statisticilor, aproape 90 la sută dintre cei intervievați au aranjamente speciale pentru noaptea de Ajun, Crăciunul fiind considerat a doua mare sărbătoare după cea a Primvăverii ce marchează Anul nou chinezesc. Febra cumpărăturilor, mai cu seamă pentru cadouri a cuprins populația, magazinele practică reduceri importante și mizează pe mari vânzări. Crăciunul este perioada petrecerilor, a cumpărăturilor și chiar a aventurilor sentimentale, declara unul dintre dintre cei întrebați despre semnificațiile acestei sărbători. Dacă cei mai vârstnici optează pentru petrecerea ei acasă, cu familia și prietenii, sau la restaurant, tinerii preferă barurile, discotecile și mai ales în cluburile de karaoke, foarte populare în China.Prețul unei camere în acestea din urmă a ajuns la 890 yuani,aprox.110 dolari pe oră în noaptea de Ajun, iar cel al unei mese de Crăciun în marile restaurante oscilează între 1000-2000 de yuani,adică 120-240 dolari și locurile s-au epuizat cu mult înainte. Bisericile din Beijing s-au dovedit neâncăpătoare, Catedrala de Nord, cea mai veche și mai mare, primind 3-4000 de persone.
Imensa Piață Tian an men, luminată și împodobită feeric și-a primit miile de oameni veniți în noaptea de Ajun cu „Moși" care ofereau mici cadouri trecătorilor. Și holul sediului Radio China Internațional a fost minunat decorat de Crăciun , așa cum mi-ar plăcea să știu că sunt multe instituții de-acasă, iar astăzi, noi experții străini, am fost invitați la un dineu festiv la prestigiosul hotel de 5 stele, Beijing Internațional. De Ajun, într-o serie de prestigioase săli de concert, precum cea a Palatului Imperial, s-au prezentat spectacole speciale de coruri sau cîntece de Crăciun.
Perceput de populație ca o sărbătoare fără conotația sa religioasă, despre care mulți nici nu știu că există „Crăciunul în stil chinezesc" era apreciat de un reputat gazetar drept un prilej pentru decorarea locuințelor, ascultarea și interpretarea colindelor, percepute ca niște cântece de muzică ușoară americane, preferabile, în opinia sa, celor din sălile de karaoke. Chinezii tind să considere Crăciunul, scria el, drept echivalentul occidental al celei mai mari sărbări a lor, cea a Primăverii, ambele având în comun reunirea membrilor familiei, facerea de cadouri și lucrul cel mai important, manifestarea unor sentimente de compasiune și caritate față de cei defavorizați de soartă.
Aceasta este în fond esența Crăciunului, să fii bun, înțelegător și să-i ajuți, dacă poți, pe cei din jurul tău, chiar atunci când nu-i cunoști, scria jurnalistul. Prin urmare, așa cum nu e nevoie să utilizezi calendarul lunar, pentru a serba Anul nou chinezesc, nu e obligatoriu să fii creștin, pentru a te bucura de Crăciun concluziona gazetarul. Iar eu, în loc de încheiere, vă las, în compania colindelor cântate, în preajma Crăciunului de studenții chinezi, prezenți la Ambasada României din Beijing, ce demonstrează, nu numai spiritul prieteniei româno-chineze , ci și pe cel universal al Crăciunului. Sărbători fericite în continuare, alături de cei dragi, stimați ascultători și La mulți ani !
|