Nu poţi trăi în China, mai ales în Capitală, fără a observa contrastele, uneori izbitoare, dintre diferitele categorii ale populaţiei. Ele există, desigur, peste tot în lume, dar aici sunt poate mai vizibile datorită dimensiunilor demografice ale ţării şi a unei dezvoltări inegale a regiunilor rurale, cele mai numeroase, faţă de zonele urbane.Către acestea din urmă se îndreaptă numeroşi locuitori ai primelor, în căutarea unui rost, a unor posibilităţi mai mari de a-şi asigura o viaţă mai bună. Din rândul acestor ţărani provin, mai ales masa muncitorilor flotanţi, ce lucrează în construcţii şi practicanţii unor diverse forme de mic comerţ sau prestări de servicii. Atunci când nu reuşesc să-şi facă situaţia dorită, ei îngroaşă rândul celor ce caută prin lăzile de gunoi sau cerşesc şi pot fi văzuţi dormind pe sub poduri sau alte locuri publice. La polul opus se află cei foarte bogaţi, e adevărat mult mai puţini, dar suficient de numeroşi pentru a putea fi văzuţi descinzând din limuzine de vis, în magazinele de lux sau marile hoteluri şi restaurante, îmbrăcaţi după ultima modă occidentală şi louind probabil în reşedinţe pe măsură. Între aceste două categorii,există desigur, cea dominantă, cel puţin aici în Beijing, a salariaţilor, funcţionarilor, profesorilor şi a practicanţilor altor meserii, cu venituri medii constante, îngrijit îmbrăcaţi, ce dispun de multe ori de autoturisme şi apartamente ce ne-ar putea stârni invidia. Ca întotdeauna însă, extremele frapează şi mai ales acum, în prejma Crăciunului, când febra cumpărăturilor şi a cadourilor a cuprins şi aici populaţia, diferenţele dintre acestea, sunt mai evidente.

Un recent articol din China Daily, semnalând contrastele dintre bogaţi şi săraci, avansa ideea asumării, de către cei avuţi, a unei mai mari responsabilităţi faţă de situaţia semenilor lor aflaţi în nevoie. Autorul pornea de la exemplul oferit de un târg din Shanghai, unde 7000 de persoane înstărite au cumpărat bunuri de lux în valoare de 200 milioane de yuani, circa 24,7 mil.dolari. Şi ştiri asemănătoare, precum cele despre achiziţionarea de către un milionar chinez, a trei avioane particulare Airbus, în valoare de 1 md.de yuani sau 125 mil.dolari, sau a 3 limuzine Rolls-Royce de către un proprietar de mină, i-au surprins chiar pe comercianţii străini, care s-au mirat că în China există atâţi milionari. Gazetarul sublinia că, deşi faţă de ţările occidentale, numărul acestora şi al bunurilor lor, este mai mic, totuşi , raportat la China, care până acum 20 de ani se confrunta cu o sărăcie la scară naţională, acest fapt este uimitor. Se pare, explica jurnalistul, că politica lansată în anii 80, de încurajare a populaţiei să-şi folosească mai bine potenţialul, utilizând mecanismele economiei de piaţă pentru a-şi asigura bunăstarea, a dat rezultate. El însă constata cu amărăciune că nou-formata clasă bogată tinde să se rupă de majoritatea covârşitoare a populaţiei, în loc să-i întindă acesteia o mână de ajutor pentru a se bucura de o prosperitate comună. Şi aici gazetarul ajunge la esenţa demersului său –activităţile caritabile care ar trebui să vină în sprijinul celor aflaţi în nevoie şi care lipsesc aproape cu desăvârşire, cum ar fi spus Caragiale al nostru. Nu am la îndemână o statistică a bogaţilor Chinei, însă în ce-i priveşte pe cei nevoiaşi, datele Ministerului Afacerilor Civile arată în primul rând circa 60 de mil.de oameni afectaţi anual de calamităţi naturale, cam acelaşi număr de persoane cu disabilităţi, 75 de mil.care trăiesc în sărăcie şi 22 la limita acesteia. Faţă de un atât de mare număr de persoane aflate în nevoie, statisticile referitoare la acţiunile caritabile arată că doar 1% din cele 10 mil.de firme înregistrate, au făcut donaţii în acest nobil scop. Autorul pune această situaţie ,nu atât pe absenţa, reală, de altfel,a unei legislaţii care să încurajeze aceste acţiuni, cât pe scăzutul simţ al responsabilităţii sociale de care dau dovadă cei îmbogăţiţi. Lucru cu atât mai regretabil cu cât, majoritatea acestora provin din foşti ţărani şi muncitori care şi-au sigurat averile folosind oportunităţile oferite de tranziţia Chinei de la vechiul sistem economic la o economie de piaţă. Până la schimbarea mentalităţilor în ceea ce priveşte actele de binefacere, iată însă o veste bună venită de la o recentă conferinţă pe această temă ţinută la Beijing. În cadrul acesteia s-a anunţat intenţia guvernului de-a elabora o serie de acte normative şi chiar o lege a carităţii pentru a încuraja, inclusiv prin facilităţi fiscale, acţiunile de binefacere, insuficient de bine cunoscute şi populare. Măsurile intenţionate vor urmări de asemenea coordonarea relaţiilor în acest domeniu dintre conducerile de la diferite niveluri, organizaţiile şi fundaţiile caritabile şi firmele sau întreprinzătorii individuali. Dar despre bogaţi şi săraci şi cum va sprijini legislaţia sau educaţia micşorarea distanţei care-i desparte, cu altă ocazie. Acum, până la Mozaicul de săptămâna viitoare, Nicolae Mircea Năstase vă urează tuturor, un Crăciun îmbelşugat şi sărbători fericite. Şi nu uitaţi că de ele trebuie să se bucure şi cei cu care viaţa a fost mai puţin generoasă. La mulţi ani!