Guiyang, de pe platoul Yunnan-Guizhou, este cunoscut ca „Oraş al Pădurii". Se află pe fâşia ce desparte Fluviul Yangtzi de Fluviul Perlelor, formată în principal din dealuri, depresiuni şi văi. Este normal ca, în asemenea condiţii geografice , vegetaţia să crească aici din abundenţă.

Parcul forestier urban Guiyang, primul şi cel mai mare de acest gen din China, se află la circa 2 km de centrul oraşului şi acoperă o suprafaţă de peste 530 hectare, întinzându-se la poalele muntelui pe o distanţă de zeci de km.

Intrând în parcul forestier, parcă ne-am afla într-un regat al copacilor. Între pini, brazi, arbori de camfor, grepfrut sau santal, caişi şi multe alte specii , există numeroase cursuri mici de apă. Pretutindeni se aud ciripitul păsărilor şi cântatul greierilor. Uneori, turiştii norocoşi pot găsi în păduri chiar urme lăsate de furnicari, căpriori sau mistreţi ...

În afară de Parcul Forestier Guiyang, şi alte asemenea parcuri şi zone silvice atrag numeroşi exploratori şi turişti. Liu Yun, turistă din Shanghai, care are o mare slăbiciune pentru pădurile din Guiyang, i-a mărturisit reporterului nostru:

„Am vrut iniţial să rămân la Guiyang două săptămîni. Au trecut, iată, trei şi tot mai vreau să stau. Ce bine ar fi dacă aş avea un concediu cu 2 luni mai mare."

La lăsarea întunericului, pe străzile din oraş a început să se răspândească mirosul ispitor al delicateselor. Din piaţa cu fântâni arteziene până la Bulevardul Dashizi, restaurantele mari şi mici, bine luminate, încep să-şi deschidă uşile clienţilor, multe închizându-se abia noaptea târziu. Arta culinară a devenit practic o componentă a vieţii locuitorilor din Guiyang. Dl.Li Tong, turist abia sosit în acest oraş, a fost imediat captivat de masa servită în aer liber. El a spus:

„Când am sosit la Guiyang, am fost în piaţa de seară din oraş care este atât de prosperă. În restaurantele în aer liber de acolo, se găsesc fel şi fel de mici gustări. Am aflat încă de la Beijing cât de gustoasă este carnea de vită cu făină de orez cleios. Am încercat-o şi o consider foarte bună. Se spune că la Guiyang există peste o sută de feluri de gustări, dintre acestea cea mai cunoscută fiind „ Brânza Îndrăgostiţilor".

În legătură cu această mâncare cu un nume ieşit din comun, vrem să vă explicăm că ea are la origine o poveste romantică. În 1939, Guiyangul a constituit obiectivul raidurilor aeriene ale trupelor japoneze invadatoare. În oraş existau doi soţi în jur de 50 de ani care produceau brânză de soia. În timpul războiului, de frica bombardamaentelor, ei nu-şi mai puteau vinde produsul la târg. Au deschis atunci în casa lor cu acoperiş de paie un mic restaurant profilat pe brânză de soia şi aveau clienţi, deoarece, când veneau borbardierele japoneze, mulţi trecători se adăposteau la ei şi serveau brânza de soia gustuoasă şi ieftină. Au fost o dată la ei doi tineri îndrăgostiţi. S-au simţit aşa de bine la masă încât au uitat de pericolul bombardamentelor şi de trecerea timpului. Povestea lor romantică s-a răspândit larg. Celor doi soţi le-a venit gândul să boteze mâncarea preparată de ei Brânza Îndrăgostiţilor. Este într-adevăr foarte bună când este servită caldă, imediat după prăjirea în ulei, împreună cu sos de soia, piper, ulei de susan, praz şi ghiber tocate mărunt şi alte ingrediente.

Dragi prieteni, Guiyang este un oraş populat de 38 de etnii cu propriile lor datini şi obiceiuri, dintre care amintim populaţia han, majoritară, miao, tong etc. Muzica velesă pe care o ascultaţi a fost înregistrată de reporterul nostru pe stradă, la o petrecere tradiţională cu cântece şi dansuri ale populaţiei miao.

În zona pieţei cu fântâni arteziene din centrul oraşului, ori de câte ori este sărbătoarea unei etnii minoritare, foarte mulţi oameni îmbrăcaţi în costume tradiţionale vin la petrecerea cu dansuri viguroase şi cântece duioase.

În suburbiile oraşului, există multe sate populate de minorităţi naţionale cu case în stil vechi. Locuitorii acestora obişnuiesc să se îmbrace în costumele lor tradiţionale. Vizitând aceste sate, puteţi să cunoaşteţi la faţa locului nu numai viaţa lor de astăzi, ci şi datinile şi obiceiurile lor proprii.