Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la victoria poporului chinez în războiul de rezistenţă împotriva agresorilor japonezi, care a durat între iulie 1937 şi august 1945. Acesta a fost primul război de eliberare naţională din ultimii peste 100 de ani, în care poporul chinez a obţinut o mare victorie împotriva agresorilor externi.

La 18 septembrie 1931, armata japoneză a lansat un atac asupra garnizoanei Beida, în provincia Liaoning din nord-estul Chinei, ocupând în patru luni cele trei provincii din această parte a Chinei – Liaoning, Jilin şi Heilongjiang.

În seara zilei de 7 iulie 1937, forţele japoneze au atacat pe neaşteptate unităţile militare chineze staţionate în oraşul Wanping, de lângă Podul Lugou (Podul „Marco Polo"), aflat la vreo 20 de km în partea de sud-vest a oraşului Beijing, riposta forţelor chineze fiind dură. Acesta este cunoscut în istoria Chinei ca „Incidentul de la Podul Lugou", care a marcat prologul războiului de rezistenţă a poporului chinez împotriva agresorilor niponi.

Întregul război poate fi împărţit în trei etape. Prima, între iulie 1937 şi octombrie 1938, este etapa de defensivă strategică. În această perioadă, în septembrie 1937, s-a format frontul unit naţional al P.C.Chinez şi Partidului Kuomintang împotriva agresorilor japonezi.

Între octombrie 1938 şi decembrie 1943 a fost etapa a doua, a confruntării strategice. În această etapă, Wang Jinwei, comandantul aripii projaponeze din guvernul guomindanist, a capitulat în mod deschis, iar liderul Partidului Kuomingtang, Jiang Jieshi a promovat o politică de „rezistenţă pasivă şi combatere activă a comuniştilor". P.C.Chinez a promovat o politică de dezvoltare a forţelor progresiste, de câştigare a forţelor neutre şi de izolare a forţelor încăpăţânate", conducând armata şi poporul să dea o rezistenţă dârză pe de o parte, iar pe de alta să respingă campaniile anticomuniste lansate de Guomindang.

Din ianuarie 1944 până în august 1945, războiul a intrat în cea de-a 3-a etapă, cea a contraatacurilor strategice. Forţele conduse de P.C.Chinez au lansat ofensive în diferite regiuni ale ţării, obţinând o serie de victorii importante.

La 8 august 1945, guvernul sovietic a declarat război Japoniei, trimiţând Armata Roşie în regiunile din nord-estul Chinei. La 15 august 1945, împăratul japonez Hirohito a anunţat capitularea necondiţionată a Japoniei, iar ceremonia de semnare a capitulării Japoniei a avut loc pe ziua de 2 septembrie 1945 pe un vas american acostat în Golful Tokyo din Japonia. Războiul de rezistenţă împotriva agresorilor japonezi s-a încheiat victorios pentru China. Guvernul chinez a declarat ziua de 3 septembrie Ziua victoriei în războiul de rezistenţă împotriva agresorilor japonezi.

Pe întreaga perioadă a războiului, armata chineză a scos din luptă peste 1.500.000 de militari japonezi şi 1.280.000 de militari ai armatei-marionetă.

Pe de o parte, poporul chinez a suferit pagube umane şi materiale uriaşe. Armata japoneză a ocupat la un moment dat 26 de provincii, peste 1500 de oraşe şi judeţe din ţara noastră, totalizând o suprafaţă de peste 6 milioane kmp. În urma aplicării politicii de „jefuire totală, incendiere completă şi ucidere a tuturor" efectele au fost moartea şi rănirea a peste 35 milioane de militari şi civili chinezi. După ocuparea oraşului Nanjing, armata japoneză a ucis în ziua de 13 decembrie 1937 peste 300.000 de civili şi militari luaţi prizonieri în oraş. Armata japoneză a mai folosit în război arme chimice şi biologice. Pierderile materiale suferite de China au însumat peste 560 miliarde de dolari americani.

Războiul de rezistenţă al poporului chinez s-a bucurat de solidaritatea şi sprijinul multor ţări şi popoare. Jurnalişti, doctori, profesori, ingineri şi militari din multe ţări au venit în China pentru a ajuta poporul chinez. Printre ei se numără şi medicii români David Iancu şi Bucur Clejan, care au venit în 1939 în ţara noastră ca membri ai unei echipe medicale internaţionale şi au salvat viaţa multor soldaţi chinezi răniţi în lupte.

Chu Qunli