Dragi prieteni, odată cu venirea iernii, gripa şi virozele respiratorii afectează mai multe persoane decât de obicei. În aceste condiţii, cunoaşterea sistemului imunitar al corpului uman, adaptarea condiţiilor de trai la cele meteorologice sunt foarte importante pentru întărirea imunităţii şi protecţia împotriva contractării unor boli.
Rolul sistemului imunitar este de a rezista oricăror factori care afectează sănătatea oamenilor precum bacterii, viruşi, microbi, substanţe chimice toxice, fracturi, tumori ş.a. De fapt, sistemul imunitar este o armată" formată din timus, măduva osoasă, piele şi alte organe, hormoni din sistemul limfatic, anticorpi şi atitudinea psihică. Aceşti militari" cooperează strâns pentru menţinerea sănătăţii, rezistând agresorilor".
Factorii care influenţează imunitatea sunt vârsta, stresul, somnul, alimentaţia şi nutriţia. Odată cu creşterea vârstei, imunitatea slăbeşte, sistemul imunitar reacţionează mai încet, iar uneori eronat. Putem ajuta la creşterea imunităţii organismului nostru pe mai multe căi, precum participarea la exerciţii sportive, reducerea stresului, menţinerea echilibrului metabolic.
Stresul produce agitaţie, îngrijorare şi anxietatea, ceea ce duce la o scădere a funcţiilor celulelor nervoase. În aceste condiţii, putem creşte imunitatea prin reducerea stresului. Pe de altă parte, dacă somnul este insuficient, fagocitoza şi dezmembrarea celulelor se va diminua, iar numărul şi activitatea celulelor limfatice vor fi afectate. De aceea este necesară menţinerea somnului regulat, în vederea asigurării odihnei sistemului imunitar.
Nutriţia insuficientă şi obiceiuri dietetice nesănătoase reprezintă un alt factor care afectează funcţionarea sistemului imunitar. Dacă consumăm multă grăsime şi zahăr, ignorând legume, fructe şi cereale, se va duce la deficienţa de zinc, seleniu, vitamine A, B, C, E, proteine şi acid gras, determinând slăbirea sistemului imunitar. De aceea trebuie să servim zilnic mai multe legume, fructe şi proteine pentru a menţine o nutriţie echilibrată.
|