Astăzi, vom rămâne și pe spațiul Mozaicului nostru la importanta reuniune de afaceri româno-chineză desfășurată recent la ambasada României, menită, potrivit declarațiilor oficiale, să contribuie la relansarea raporturilor economice și comerciale bilaterale. Aș cum vă informam, manifestarea a prilejuit reunirea la sediul ambasadei nostre a unei importante delegații coordonate de Ministerul român al Economiei și Comerțului, cuprinzând și reprezentanți ai altor ministere, companii, agenții sau regii naționale, precum și un număr de agenți economici, care s-au întrunit cu peste 70 de oameni de afaceri chinezi și reprezentanți ai ministerului Comerțului.
Dar, să ascultăm în continuare opiniile câtorva dintre participanți, referitoare această nouă reuniune de afaceri româno-chineză.
Gabriel Ghelmegean, președintele Camerei de Comerț România-China:
Asemenea seminarii sunt foarte bine-venite, dar trebuie să depășim această fază și să punem în practică ceea ce se discută aici. Cu China avem relații tradiționale și raporturi politice extraordinar de bune. Deschiderea acestora trebuie urmată de dezvoltarea relațiilor economice. Potrivit statisticilor, acestea au evoluat bine, în acest an vom depăși probabil 1,6 md.usd.în schimburile dintre cele două țări, dar, cu excepția anului 2002, balanța comercială s-a dezechilibrat, deorece nu am urmărit și nu am avut continuitate în relațiile economice și comerciale. Noi, ca instituție neguvernamentală avem două căi de acțiune pentru îmbunătătțirea acestei situații. Una directă, cu oamenii de afaceri, punem în legătură firmele din România cu cele din China pe ambele piețe. A doua, să batem la ușa guvernului, să ne spunem punctul de vedere, să arătăm greșelile care se fac și să sperăm că, așa cum s-a întâmplat și altădată, vom fi ascultați pentru că toți urmărim același interes: dezvoltarea economică a României și intrarea pe terțe piețe. Nu se poate să nu intrăm mai ales în China care de anul trecut are ca principal partener Uniunea Europeană. Iar noi care ne pregătim de aderarea la UE și avem tradiția relațiilor cu China, batem, în anumite privințe, pasul pe loc și nu fructificăm această poziție în interesul nostru în relația bilaterală."
Reprezentantul Agenției române pentru mediu, Vasile Bran, aflat la prima deplasare în China, ne declara :
Mă impresionează evoluția economică pe care o are China, poziția și viteza cu care se dezvoltă, dorința oamenilor de a trăi mai bine și văd o disciplină care mă face să cred că vor izbuti. În calitatea pe care o am, trebuie să reamintesc tuturor că un mediu de afaceri sănătos nu se poate dezvolta decât într-un mediu înconjurător sănătos. De aceea și China și toate țările care au un curs de dezvoltare rapidă, trebuie să creeze odată cu creșterea economică și un spațiu pentru investițiile în mediu. Eu am adresat la reuniune invitația investitorilor chinezi în România să acorde o atenție deosebită normelor de mediu și din contactele avute și cele ce vor urma, sper să înregistrăm și dezvoltarea colaborării în protecția mediului, alături de investițiile economice."
În final să-i dăm din nou cuvântului d-lui ambasador Viorel Isticoaia, care ne-a declarat despre un al domeniu important de cooperare româno-chineză aflat încă la început, dar de mare perspectivă și importanță:
O direcție importantă pentru prietenii chinezi o reprezintă turismul ,în special turismul de afaceri, călătoria către România pentru a descoperi nu numai pitorescul și cultura acesteia, ci și posibilitățile de parteneriat economic, reciproc profitabil. Deja trei grupuri de chinezi au plecat în România în această perioadă. Este un început modest, dar sunt încurajat de faptul că în aceste zile la Kunmin, în sudul Chinei, a avut loc un Târg de turism la care 5-6 companii românești de turism au încheiat deja contracte pentru grupurile de chinezi care vor veni la începutul anului viitor. Turismul este o cale de cunoaștere și va permite oamenilor de afaceri să vorbească aceeași limbă, a modului în care cooperarea româno-chineză este complementară și reciproc benefică."
Cu acestea ne despărțim, dragi prieteni, Nicolae Mircea Năstase vă mulțumește pentru atenție și urează toturor celor
care-și serbează astăzi patronul onomastic, la mulți ani cu sănătate. Zaijian!
|