Referitor la port, bărbaţii Naxi se îmbracă asemănător cu cei de naţionalitate Han. Femeile însă şi-au păstrat portul specific. Ele se îmbracă cu un fel de rochie lungă şi lată, peste care se pune o vestă şi o pelerină. Conform legendelor, în timpurile străvechi, etnia Naxi venera broasca, numindu-o „broasca de aur", pentru că o considerau simbolul înţelepciunii. Pelerina de lână este croită asemenea unei broaşte. Desenele în formă circulară de pe pelerină întruchipează ochii broaştei. De aceea, acest veşmânt al femeilor Naxi reprezină totemul etniei, transpus în obiceiurile vestimentare. Alte componente ale portului feminin sunt şorţuleţul şi pantalonii lungi. În unele zone populate de această minnoritate, femeile poartă o haină scurtă şi o fustă lungă. Ele îşi pun în urechi cercei mari de argint. De obicei, femeile nemăritate îşi împletesc părul şi-l strâng într-un coc. Pe cap poartă o broboadă mare sau o mică pălărie de catifea neagră. Conform tradiţiei, copiii, indiferent dacă sunt băieţi sau fete, poartă haine lungi şi pantaloni. La împlniriea vârstei de 13 ani, ei trec la îmbrăcămintea specifică adulţilor.

Înainte de anul 1949, populaţia Naxi practica o regie politeistă şi animistă, numit㠄Dongba". Din timpul dinastiei Ming, penultima din perioada feudală a Chinei, a păstrus în aceste zone şi lamaismul şi o parte dintre Naxi au început să practice şi această religie. Mai târziu s-au răspândit şi taoismul şi creştinismul care au însă mai puţini adepţi.

În afară de sărbătorile comune ale poporului chinez – Sărbătoarea Primăverii, a Morţilor (Qingming), Duanmi, Sărbătoarea Lunii şi cea a Torţei, populaţia Naxi mai celebrează şi altele specifice – Festivalul uneltelor agricole ( din ianuarie după calendarul agricol), Iarmarocul regelui dragon din martie (care s-a transformat în prezent în târg pentru mărfă) şi Festivalul din iulie pentru cai şi vite.

Locuinţele etniei Naxi sunt în majoritate construite din lemn. Cea tipică este conpusă din trei camere, un perete ornamental şi o curte. Principala cameră este cea din mijloc, fiind cea mai înaltă şi orientată spre sud, cu faţa către peretele ornamental. Aici locuiesc de obicei bătrânii. Cele două camere laterale au o înălţime mai mică şi reprezintă dormitoarele pentru cei tineri. Curtea este pavată cu pietre şi împodobită cu tot felul de plante şi flori. Casele din sate sunt puţin diferite de cele din oraşe. În general, cele din mediul rural au două niveluri. Camerele de la parter, din corpul principal orientate spre est şi sud, sunt amenajate pentru dormit, iar cele de la etaj sunt rezervate pentru depozite. Parterul corpului auxiliar dinspre nord, este folosit drept grajd, iar etajul ca magazie pentru păstrarea furajelor. Curtea este mai mare şi nu este pavată. În afară de funcţiile cotidiene, curtea din gospodăriile ţăranilor este folosită mai mult pentru uscarea şi prelucrarea cerealelor. Cea mai tipică trăsătură a locuinţelor etniei Naxi, indiferent că sunt din oraşe sau sate, este prezenţa unui mare coridor care reprezintă o componentă importantă a casei. Aici se serveşte masa şi sunt primiţi musafirii. Locuinţelele membrilor acestei populaţii au un pronunţat specific naţional, toate fiind construite în funcţie de relief, în forme exterioare simple, însă cu interioare frumos amenajate.

Odată cu dezvoltarea etniei Naxi, membrii acesteia, pe lângă păstrarea stilului propriu al construcţiilor, au început să folosească şi materialele şi amenajările moderne, casele lor reprezintând o combinaţie armonioasă dintre stilul arhitectural antic şi cel modern.

Încă din antichitate, etnia Naxi practica incinerarea. În timpul dinastiei Qing, ultima feudală din ţară, în unele zone populate de Naxi a început şi înhumarea celor decedaţi.