Dragi prieteni, bun găsit la rubrica Societatea şi viaţa". Astăzi continuăm cu partea a doua a reportajului despre viaţa la Xiamen, China, a francezului Olivier Defrance.
Cu doi ani în urmă, Olivier a văzut la televiziune un documentar despre epidemia SIDA dintr-o localitate din China. Unii localnici ai unui sat sărac fuseseră infectaţi cu virusul HIV şi puţin mai târziu au decedat, lăsându-şi copiii orfani. Imaginile acestor copii, disperaţi şi plini de suferinţă, au mişcat inima lui Olivier. Atunci i-a venit în minte ideea umanitară de a organiza o expoziţie a propriilor sale picturi, fondurile obţinute pe această cale urmând să fie folosite pentru a-i ajuta pe copiii orfani în urma maladiei SIDA şi pe copiii bolnavi de SIDA.
(sunet 3) Picturile fac parte din viaţa mea, pe care nu pot s-o vând. Totuşi, am hotărât să vând trei dintre aceste picturi pentru a-i ajuta cu banii obţinuţi pe copiii afectaţi de SIDA."
Expoziţia de pictură a fost găzduită de Centrul de conferinţe şi expoziţii internaţionale din Xiamen. Lucrările expuse sunt fără excepţie cele mai bune lucrări realizate de Olivier în ultimii ani.
Într-un tablou intitulat Om din fructe", autorul a creat, pictând fructe, imaginea unui om - capul acestuia este făcut din nucă de cocos, corpul din ananas, picioarele din două bucăţi de pepene verde, braţele din banane, părul din struguri, ochii din cireşe şi gura din căpşuni şi frunze de căpşuni. Acest tablou, ce atrage prin simplitate, reflectă aspiraţiile lui Olivier pentru o viaţă frumoasă.
Expoziţia a atras un mare număr de vizitatori, între care şi doamna Zhang Li, care se ocupă cu realizarea paginilor web. Aceasta admiră mult gestul nobil al lui Olivier, care nu este cetăţean chinez.
(sunet 4) Expoziţia m-a determinat să mă gândesc că, dacă un cetăţean străin, precum Olivier, poate acorda o mare atenţie problemelor din China, noi cetăţenii chinezi trebuie să le acordăm şi mai multă importanţă. "
Iniţiativa lui Olivier a fost sprijinită de diferite categorii sociale din China. Unele organizaţii neguvernamentale din ţară şi de peste hotare au sprijinit financiar organizarea expoziţiei. Centrul de conferinţe şi expoziţii internaţionale din Xiamen i-a oferit lui Olivier spaţiu de expunere gratuit.
După ce a aflat de expoziţia amintită, James Pongrass, prieten al lui Olivier, aflat în SUA, a venit în mod special la Xiamen.
( sunet 5 ) Când am auzit că organizează unele lucruri legate de combaterea SIDA, m-am mirat foarte mult, dar ideea organizării unei expoziţii de picturi este foarte bună. Aceasta poate ajuta oameni să acorde importanţă problemei reprezentate de SIDA."
Cu toate că expoziţia de pictură nu i-a adus lui Olivier venituri mari, el a dorit ca prin această acţiune să atragă mai mulţi oameni în campania de combatere a SIDA, bolnavilor de SIDA şi orfanilor în urma acestei maladii. Olivier a mai spus că în acest scop, o expoziţie cu picturile sale s-ar putea organiza şi în regiunea chineză Hong Kong, în Europa şi în alte locuri.
Cu aceasta, dragi ascultători, am încheiat rubrica Societatea şi viaţa" de astăzi, ediţie pregătită şi prezentată de Shi Dacheng.
|