Dragi prieteni, la microfon Lin. Astăzi vă vom prezenta minoritatea Shui, o etnie ce locuieşte în principal în judeţul autonom Sandu, din provincia Guizhou din sudul Chinei. O parte din membrii acestei populaţii locuiesc şi în alte localităţi ale acestei provincii, precum şi în provincia Guangxi. Conform ultimului recensământ din 2000, această etnie numără 407 000 de persoane. Limba pe care o vorbesc aparţine ramurii chino-tibetane, dar în viaţa cotidiană ei folosesc şi limba chineză.

Conform estimărilor istorice şi caracteristicilor lingvistice şi culturale, această populaţie provine dintr-o ramură a tribului Xiou, fiind numită, în dinastia Tang (618-907), ca şi etniile Zhuang, Dong şi altele, „Liao". Ea a primit în dinastia Qing (1616-1911) numele de „Shui". Membrii acestei etnii din judeţul Sandu de astăzi au început să cultive orezul încă din timpul dinastiei Song de nord (960-1279), când societatea era scindată în două clase - nobilimea şi oamenii de rând. La sfârşitul secolului al 19-lea, odată cu invazia forţelor imperialiste, în zonele populate de această populaţie a început cultivarea opiumului pe mari suprafeţe, culturile agricole fiind distruse în mare proporţie.

După proclamarea Chinei Noi în anul 1949, ca toate localităţile din ţară, şi zonele populate de etnia Shui au cunoscut o schimbare substanţială din toate punctele de vedere. A fost înfiinţat în 1957 judeţul autonom Sandu al minorităţii Shui, membrii acesteia realizându-şi astfel dorinţa de a fi stăpâni pe propria soartă. Cu sprijinul statului, terenurile irigate s-au mărit an de an, ducând la creşterea considerabilă a producţiei cerealiere. Concomitent, a cunoscut o dezvoltare şi domeniul industrial – de extracţie minieră, de energie electrică, de maşini şi de prelucrare a produselor agricole. Totodată, a cunoscut o mare dezvoltare şi învăţământul. Au fost înfiinţate şcoli elementare şi medii. Peste 80% dintre copiii de vârstă şcolară sunt cuprinşi în aceste unităţi.

Cultura etniei Shui este foarte bogată şi variată, constituind o parte a patrimoniului cultural al ţării noastre. Circulă în rândul populaţiei diferite feluri de poezii, povestiri, legende şi basme. Decupajele de hârtie, broderiile, imprimeurile şi sculpturile reprezintă principalele forme de artă populară ale acestei populaţii. Cântecele populare abordează o gamă largă de teme şi comportă diverse forme de expresie. Shui îşi exprimă sentimentele prin poezii şi cântece – epopei şi melosuri improvizate, ce reflectă originea omenirii şi istoria acestei etnii, precum şi speranţa într-o viaţă mai bună şi o dragoste sinceră. Naraţiunile etniei Shui sunt exprimate sub formă de povestiri şi basme, fiind materiale preţioase pentru studierea istoriei acestei populaţii.

Shui sunt foarte ospitalieri. Ei primesc oaspeţi cu vin, carne de porc, pui şi peşte. Capetele de porc şi de pui sunt considerate mâncăruri alese şi de aceea sunt de nelipsite de pe masă. Capul de pui este oferit de obicei oaspeţilor, iar capul de porc este rezervat masei de rămas bun, ca o ofrandă.

Membrii etniei Shui se îmbracă de obicei în haine de culoare verde şi albastră. Bărbaţii poartă tunici lungi sau scurte cu pulpanele largi şi-şi acoperă capul cu o pânză verde. Femeile se îmbracă cu o bluză tot cu pulpane largi, fără guler şi mâneci. Ele poartă un şorţuleţ în faţă şi pantaloni de pânză împodobiţi cu dantele. În zilele de sărbătoare ele se îmbrăcă în rochii, îşi fac părul coc, îşi pun cercei, lănţişoare şi brăţări.

Populaţia Shui se hrăneşte în principal cu orez. Mănâncă şi porumb, orz, grâu şi cartofi dulci. Casele lor sunt construite în principal din lemn. Când se căsătoresc, mireasa este primită în locul mirelui de prietenii acestuia neînsuraţi. Mireasa merge pe jos la casa mirelui. Nu se face nuntă, ci doar o masă, după care mireasa se întoare imediat, sau a doua zi, în locuinţa părintească. Numai după o jumătate de an, mireasa vine să locuiască în casa soţului.

Reprezentanţii etniei Shui au o religie politeistă şi animistă, considerând că toate lucrurile din lume au un suflet. De câte ori au greutăţi - o cumpănă între viaţă şi moarte, înbolnăviri, calamităţi naturale – ei apelează la vrăjitori care le prezic soarta cu ajutorul ouălor.

Etnia Shui are şi un calendar propriu care este aproape identic cu cel agricol, numai că el se termină în luna august şi începe cu septembrie. De la sfârşitul lui august şi până la începutul lunii octombrie este celebrată sărbătoarea Duan, cea mai importantă la această etnie.