Etnia Dongxiang numără 514 000 de suflete conform ultimului recensământ din 2000. Ea are propria limbă, Dongxiang, ce aparţine ramurii altaice a limbii mogole, fără a avea însă formă scrisă. Majoritatea membrilor acestei etnii cunosc însă şi limba chineză, atât în forma scrisă cât şi în cea vorbită.

Strămoşii acestei minorităţi s-au format din amestecul mai multor etnii ce locuiau în Dongxiang în a doua jumătate a secolului 14-lea, majoritatea acestora fiind islamice. În legătură cu originea acestei populaţii circulă însă două variante principale: una presupune că Gingis-han, întemeietorul dinastiei Yuan (1206-1368), în expediţia sa militară către vest din 1226, şi-a lăsat o parte dintre oşteni în zona Hezhou, care s-au stablit ulterior în localitatea Dongxiang, dând naştere etniei Dongxiang. O altă variantă susţine că în drumul expansiunii sale către vest, Gingis-han a înrolat un mare număr de tâmplari, o parte din ei stabilindu-se apoi în Dongxiang şi formând etnia cu acelaşi nume.

Populaţia Dongxiang se ocupă în principal cu agricultura. Asigurarea propriilor resurse necesare traiului ocupă un loc predominant în economia acestei etnii. Zonele populate de Dongxiang se află într-o regiune muntoasă cu condiţii naturale vitrege. După proclamarea Chinei noi, sub conducerea partidului şi a guvernelor locale de la diferite niveluri, populaţia Dongshan a depus mari eforturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a producţiei. Drept urmare, eroziunea solului a fost pusă sub control şi producţia de cereale a sporit considerabil. Au fost construite şi şosele, favorizând dezvoltarea transporturilor din zonă.

Etnia Dongshan are o cultură cu forme foarte variate ce cuprinde balade, legende, povestiri şi cântece populare. Folclorul muzical abordează trei tematici princinpale ? munca, natura şi nunta. Versurile sunt în majoritatea lor improvizate. Sculpturile din lemn, piatră şi cărămidă, precum şi arta arhitecturală reprezintă principalele forme de artă populară ale etniei Dongxiang.

Această populaţie păstrează încă tradiţia de a interzice căsătoriile între tineri ce aparţin aceluiaşi ?Ahajiao". ?Ahajiao" înseamnă mai multe familii, de obicei peste o sută, înrudite. Cel aflat în cea mai înaltă poziţie ierarhică în cadrul aceastei rudenii este considerat stăpânul neamului. În concepţia acestei etnii, tinerii pot să se căsătorească la vârsta de 16 - 17 ani. Însă în prezent, din ce în ce mai mulţi se căsătoresc la vârsta permisă de Legea Căsătoriei din ţară. Nunta se desfăşoară într-o atmosferă pronunţat religioasă.

În ceea ce priveşte portul acestei etnii, în ultimi ani, el a suferit multe schimbări, apropiindu-se tot mai mult de cel al naţionalităţii Han. Specifice acestei etnii au rămas mai mult acoperămintele de cap. De obicei, bărbaţii poartă căciuli mici fără cozoroc, de culoare albă sau neagră. Femeile îşi acoperă capul cu eşarfe de mătase lungi până la şale. Fetele tinere sau recent măritate poartă eşarfe de culoare verde, femeile mai în vârstă, unele de culori mai închise, iar cele bătrâne îşi acoperă capul cu eşarfe albe. În prezent însă femeile care au serviciu nu mai poartă astfel de eşarfe, ci pălării mici de culoare albă.

Populaţia Dongxiang este foarte ospitalieră şi respectă strict ritualurile pentru primirea oaspeţilor. Femeile nu mănâncă la aceeaşi masă cu bărbaţii, cu excepţia celor bătrâne. Gazda nu ia masa împreună cu oaspeţii, ci doar îi serveşte. Ca tuturor musulmanilor, membriilor acestei etnii le este interzisă consumarea cărnii de porc, de câine, cal, catâr sau măgar, precum şi a sângelui animalelor.

Etnia Dongxiang este de religie islamică şi respectă toate sărbătorile acesteia.

Dragi prieteni, în cadrul rubricii noastre de astăzi, v-am prezentat etnia Dongxiang din ţara noastră. Realizatoea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă spune ?La revedere".Pe săptămâna viitoare.