Qinghaihu este cel mai mare lac cu apă sărată din China şi o uriaşă oglindă" dăruită de natură podişului Qinghai-Tibet, apreciat drept Acoperişul Lumii ".
Qinghaihu are o suprafaţă de 4.456 kmp şi o circumferinţă de peste 360 km. Lacul are formă ovală şi arată ca o uriaşă frunză de plop. Apa are o adâncime medie de circa 19 m şi adâncimea maximă de 28 m. Lacul se află la o altitudine de 3.260 m. Datorită acesteia, în zonă vara este răcoroasă, cu temperatura medie în jur de 15 grade C, întregul areal consituind o zonă ideală pentru petrecerea vacanţei de vară.
Lacul Qinghaihu este înconjurat de 4 munţi-Datongshan la nord, Riyueshan la est, Nanshan la sud şi Xiangpishan la vest, având înălţimi cuprinse între 3.600-5.000 m. Între munţi şi lac se află o stepă întinsă care, împreună cu lacul albastru şi munţii verzi, formează un cadrul natural fermecător.
Peisajele de la Qinghaihu se schimbă de la un sezon la altul. Vara şi toamna, când munţii falnici şi stepa întinsă sunt acoperite de verdeaţă, priveliştile sunt încântătoare. Stepa arată ca un covor uriaş, colorat de flori. Caii şi vitele grase seamănă foarte mult cu nişte perle presărate pe acest covor. Pe malul lacului, culturile de grâu şi rapiţă emană un miros plăcut. În depărtare, apa aproape transparentă a lacului se confundă cu cerul albastru. În noiembrie, lacul începe să îngheţe. Iarna, complet îngheţat, lacul străluceşte în razele soarelui, ca o uriaşă oglindă.
În Qinghaihu cresc din abundenţă diverse specii de peşti. Interesant este că iarna vin foarte mulţi pescari. Ei găuresc gheaţa, iar peştii, ademeniţi de lumina soarelui sau a lanternelor sar singuri din copci, fiind prinşi cu uşurinţă. Peştii proaspeţi, afumaţi imediat, reprezintă o delicatesă deosebită pentru turişti.
Păşunile întinse şi terenurile agricole fertile de pe malul apei, împreună cu zăpada groasă din timpul iernii sau precipitaţiile abundente de vara şi toamna, oferă localnicilor condiţii excelente pentru dezvoltarea zootehniei şi agriculturii.
Turismul reprezintă un important sector economic penmtru Qinghaihu. Daorită altitudinii mari la care se află, iarna e ste geroasă. De obicei, turiştii vin vara. Deşi la amiază arde soarele, în această zonă temperatura medie din timpul zilei este în jur de 15 grade C. De aceea, vizitatorii trebuie să aibă pregătite haine mai groase. În ultimii ani, odată cu creşterea investiţiilor în sectorul turistic, în împrejurimile lacului, condiţiile de cazare şi masă s-au îmbunătăţit substanţial. La dispoziţia turiştilor se află hoteluri de 3 stele şi mini-hoteluri în forma de cort unde se servesc o serie întreagă de măncăruri cu specific local.
|