Etnia Yao are multe sărbători, mari sau mici. Printre sărbătorile mari se numără Sărbătoarea Panwang care se petrece o dată la trei sau cinci ani şi cade pe data de 16 octombrie după calendarul agricol, Sărbătoarea Primăverii – Anul Noul Chinezesc, Sărbătoarea Danu – Anul Nou în unele localităţi populate de această etnie şi Sărbătoarea Qingming – Sărbătoarea Morţilor. Sărbătorile mici au loc aproape în fiecare lună. În cadrul rubricii noastre de astăzi ne vom referi mai mai în detaliu la Sărbătoarea Danu.

„Danu" este o traducere fonetică a limbii etniei Yao şi înseamn㠄de neuitat". Nu are o dată stabilă şi cu o durată ce variază între 3 – 5 zile. În majoritatea zonelor populate de această etnie Sărbătoarea Danu se petrece la 29 mai după cale

ndarul agricol. La unele localităţi această sărbătoare reprezintă Anul Nou al etniei, iar în alte localităţi, este sărbătorită o dată pe an, la trei ani, sau chiar la cinci ani.

În legătură cu această sărbătoare circulă nişte legende frumoase. Una dintre acestea spunea că în timpuri străvechi, printre munţi înalţi existau două piscuri aşezate faţă în faţă la circa o jumătate de kilometri distanţă. După 995 de ani aceste două piscuri s-au apropiat, distanţa micşorându-se la doar un metru. Într-un an, pe data de 29 mai, s-a auzit o mare bubuitură de tunet, după care, din crăpăturile ambelor piscuri s-au sărit un tânăr plin de putere şi o fată frumoasă. Apoi cei doi s-au căsătorit. Tânărul era un erou în amenajarea munţilor şi apelor şi pentru aceasta el a plecat de departe, lăsând acasă soţia şi cei trei copii mici. Soţia a avut de una singură grijă de casă şi de copii. Au trecut zeci de ani şi copiii lor au crescut mari. Într-o zi, soţia rămasă acasă şi-a chemat în faţa ei toţi trei copiii şi i-a spus că întrcât sunt destul de mari, ei trebuie să plece de acasă şi să-şi câştige singuri existenţa. A doua zi, copiul cel mai mare s-a sculat cel mai devreme şi a plecat luând cu el un cântar şi a devenit apoi un negustor. A avut copiii şi nepoţii lui ... urmaşii lui formânnd apoi naţionalitatea han de astăzi. Cel de-al doilea copil a plecat de acasă cu plugul să arade terenul şi urmaşii acestuia s-au format etnia Zhuang. Dar după ce mezinul s-a sculat nu-i mai rămănea nimic. S-a dus la mama, spunând-i că nu mai avea cu ce să-şi înceapă lucrurile. Mama i-a dat borcanul de mei cu care poate să însămânţeze. Atunci s-a dus tânărul la munte să desţelenească. Dar culturile au fost distruse de mistreţi şi piţigoi. A rămas cu nimic după un an de muncă. A venit iarăşi la mama şi i-a povestit necazurile. Mama, de data aceasta, i-a dat o tobă de bronz spunându-i că cu această poate alunga animalele şi păsările dăunătoare şi care îi va aducă fericirea.

Băiatul a plecat cu toba de bronz oferită de mama. De atunci de câte ori apar mistreţi şi piţigoi, bătea tobă. Animalele dăunătoare fugeau la auzul sunetelor de tobă şi culturile au putut creşte sănătos. Viaţa băiatului a deveni din ce în ce mai bună şi a avut şi el copiii şi nepoţii şi din urmaşii acestuia s-au format apoi etnia Yao. Într-o zi mama sa, bătrână de tot, a venit la el şi i-a spus că data de 29 mai este ziua ei, că trebuie să vină cu soţia şi copiii, nepoţii şi strănepoţii să-i viziteze. Numai astfel va putea avea o viaţa bună şi fericită şi cu belşug. În ziua aceea omul s-a întors acasă cu toată familia. A făcut vin din orez, a tăiat găini şi raţe, a preparat şi orez vâscos şi i-a îmbrăcat în mod sărbătoreşte pe copiii, nepoţii şi strănepoţii, felicitându-şi mama de ziua ei. ca să nu iute darurile oferite mama lui bătrână. De aici vine sărbătoarea Danu. Danu mai înseamnă şi mama bătrână. În ziua aceasta toate satele populate de etnia Yao sunt scăldate într-o mare festivă, se adună toţi membrii familiei, se îmbracă în mod sărbătoreşte, mănâncă orez vâscos, bate toba de bronz, cântă şi dansează, comemorând strămoşii.