Hârtia, tiparul, praful de puşcă şi busola sunt cele 4 invenţii importante din antichitatea chineză, care au adus contribuţii deosebite la progresul civilizaţiei universale.

Încă în timpul dinastiei Shang, secolul 16 î.e.n., au apărut în China semne gravate pe carapace de broască ţestoasă şi pe oase de animale. Ulterior chinezii au scris hieroglife pe plăcuţe de bambus, lemn sau pe ţesături de mătase. Abia în anul 105 e.n. inventatorul Chai Lun, folosind ca materii prime scoarţă de copac şi pânză de in, cânepă sau bumbac, a reuşit să producă hârtia, în urma unor procese tehnologice de tăiere, amestecare, fierbere şi uscare. La începutul secolului 7 tehnica de producere a hârtiei a pătruns în Coreea şi Japonia. În secolul 8 a pătruns în lumea arabă, după aceea în ţările europene.

Tiparul are o strânsă legătură cu hârtia. Până atunci desenele şi scrierea fuseseră gravate şi multiplicate prin plăci de piatră. Dar după invenţia hîrtiei, se gravau plăci de lemn, care se imprimau folosind tuş. După secolul 11, odată cu dezvoltarea forţelor de producţie, s-au făcut multe îmbunătăţiri şi invenţii legate de modul de tipărire. Cea mai importantă se datorează lui Bi Sheng, care a creat metoda bazată pe şpalturi. Se gravau mai întâi caracterele pe plăci de lut - fiecare caracter pe o bucăţică de lut - care după trecerea prin foc rămânea neschimbată. La tipărire, se aşternea pe o placă de fier o coală de hârtie şi ceară, pe care se înşirau şpalturile. După încălzire, ceara se topea şi semnele se lipeau de placă. Pagina astfel obţinută se multiplica la fel ca şi o placă sculptată.

Praful de puşcă a fost un produs secundar obţinut în procesul de preparare a unor substanţe medicamentoase. De fapt acesta este un amestec de sulf, salpetru şi cărbune, iar sulful şi salpetrul sunt ingrediente importante în farmacopeea tradiţională chineză. Chiar praful de puşcă însuşi e considerat ca făcând parte din categoria substanţelor medicamentoase. Cunoscuta lucrare „Studii de plante medicinale" de Li Shizhen notează că cu această substanţă se pot vindeca unele afecţiuni dermatologice, se pot nimici insectele şi înlătura umezeala. Abia la începutul secolului 10, praful de puşcă a fost folosit în scopuri militare. În secolele 12 şi 13, pulberea neagră explozivă a pătruns mai întâi în ţările arabe, apoi în cele europene şi în alte regiuni ale lumii.

În secolul 4 chinezii foloseau deja busola, care era numită Sinan. Aceasta era fabricată dintr-o bucată de piatră magnetică naturală şlefuită în formă de lingură. Dar Sinan avea o putere magnetică destul de mică.

În secolul 10 chinezii au descoperit metoda de magnetizare artificială şi au reuşit să fabrice busole mai simplu, cu un ac de fier magnetizat prin frecare cu un magnet natural. Acul indică sudul şi nordul sub acţiunea câmpului magnetic al Pământului. În secolul 11 deja busola ajunsese să fie des folosită ca instrument de indicare a direcţiei. Pe la sfârşitul secolului 12, începutul secolului 13, busola s-a răspândit printre marinari în ţările arabe şi apoi în Europa. Apariţia busolei a stimulat considerabil dezvoltarea transporturilor maritime ale omenirii.

Luo Dongquan