Autobuzul înainta îcet pe şoseaua ce şerpuieşte între munţi, ducând-mă spre Longji, zonă cu terase interminabile amenajate pe pantele muntoase, pe care le-am cunoscut cu mult timp în urmă într-un film documentar. În sfârşit, am astăzi şi eu ocazia să pun piciorul pe pământul acestei zone, până acum misterioase pentru mine.

Abia în secolul al XIV-lea, după ce tot mai mulţi oameni au emigrat aici pentru a se adăposti de război, zona Longji, extrem de retrasă, a început să fie mai mult racordată cu exteriorul. Localnicul Pan Zhigang ne-a informat că terenurile în terase şi-au făcut apariţia tocmai în acea vreme: -banda –

„La sfârşitul dinastiei Yuan şi începtul dinastiei Ming, strămoşii etniilor zhuang şi yao s-au mutat în munţii de aici pentru a se adăposti de război. Pentru a supravieţui, au săpat, una după alta, terase pe versanţii munţilor. Deşi nu aveau nivele, orizontalitatea teraselor a fost aproape perfectă."

Terenurile în terase amenajate altă dată pentru a cultiva diferite plante au devenit în ochii contemporanilor o capodoperă de artă. Liniile în zig-zaguri ale acestora au reprezentat în ochii noştri un tablou fermecător.

În zona Longji, terenurile în terase se găsesc aproape pe fiecare munte şi colină, de la altitudinea de 300 de m până la altitudinea de 1.185 m. Uitându-mă pe fereastră la terenurile în terase, cele din depărtare arată ca nişte uriaşe panglici ce înfăşoară numeroase vârfuri muntoase.

Am urcat pe o cărare dintre terenuri în terase pe vârful unui munte, pentru a avea o imagine panoramică a zonei în care mă aflam. Era spre seară. Vântul răcorose dinspre vale adia plăcut. Ca şi alţi turişti, am fost uimiţi de această capodoperă creată de strămoşii noştri cu peste 700 de ani în urmă. Ma Daihua, turist malaysian din acelaşi grup cu mine, a exclamat:

- banda –

„Este o privelişte uluitoare, de talie mondială, care te zguduie. Aici, te simţi integrat în natură şi deosebit de fericit."

Când a lăsat întunericul, am decis să caut un loc pentru înnoptare. Condus de ghid, am intrat în satul Pingan din apropiere. Cele peste 100 de gospodării de etnie zhuang au fără excepţie casele cu jumătatea pe versantul muntelui şi jumătate sprijinită de stâlpii din lemn, din care o bună parte datând peste 100 de ani.

În ultimii ani, vin tot mai mulţi turişti la Longji să vadă terenurile în terase. Aproape toate gospodăriile din satul Pingan au deschis acasă mini-hoteluri. M-am cazat într-un hotel de casă pe nume Yueliangwan. Gazda a început imediat să-mi pregătească cina. Liao Jiaoxiu, fata patronului, care-mi pregătea orezul în tulpina de bambus, mi-a destăinuit secretul etniei zhuang de pregătire a acestui orez: - banda 3 –

„Mai întâi spălăm orezul glutinos şi parfumat şi îl amestecăm cu ciuperci. Pe urmă, umplem tulpinele de bambus cu acest amestec. După ce astupăm gura cu un dop din cartof dulce, punem tulpinele pe foc. Din când în când, scoatem dopul ca să vedem dacă mai este apă. Dacă a dispărut apa, înseamnă că orezul e bun de servit. Despicăm tulpinele şi avem pe masă orezul parfumat şi gustos."

În această vreme, sclipesc pe cerul nopţii stele argintii. În casa de lemn, degustând delicatesele bucătăriei etniei zhuang şi admirând frumuseţea nocturnă din afară, m-am simţit un adevărat membru al acestei etnii şi mi-am petrecut împreună cu ei momentul cel mai liniştit şi frumos dintr-o zi. Pentru noi, care locuim în oraş şi suntem stresaţi de atâta zgomot, acest moment odihnitor şi plăcut va rămâne în permanenţă în memoria noastră.

Înainte de încheierea ediţiei de astăzi a rubricii „Turism în China", vă propunem, stimaţi ascultători, să faceţi şi dv dacă aveţi timp, o călătorie la Longji, ca să vedeţi la faţa locului peisajele naturale ca ele din basm şi viaţa ca cea din paradis de acolo.

Realizatorul Zhu Kewen şi prezentatoarea Li Xin vă mulţumim pentru atenţia cu care aţi urmărit rubrica noastră.