---povestea lui Ye Lan, un voluntar în protecția mediului (1)
Dragi prieteni, bun găsit la ediția de astăzi a rubricii noastre Noi și mediul". La microfon, Chu Qunli. Înainte de începerea programului de astăzi, aș dori să-i mulțumesc domnului Vladimir Dicu din județul Gorj pentru mesajul prin e-mail trimis, în care ne-a oferit câteva metode interesante privind economisirea energiei în gospodării. Aceste metode le-am difuzat deja marți în rubrica Poșta redacției" și le-am pus deja pe pagina site-ului nostru, în aceeași rubrică. Domnul Vladimir Dicu, o să vă trimitem un mic cadou prin poștă pentru a ne exprima mulțumirea. Dragi ascultători, așteptăm și experiențele dv. despre economisirea energiei sau alte informații privind protecția căminului nostru comun Terra.
(muzica)
Stimați ascultători, sunt convinsă că în îndepărtata României, în jurul dv. există oameni care iubesc profund natura și face câte ceva pentru protecția mediului. Acest fel de oameni se găsesc și în China. În prezent, sunt destul de mulți voluntari în domeniul ecologic în țara noastră. Unii dintre ei au renunțat la locul de muncă convenabil și bine plătit și au creat site-uri, companii sau organizații pentru protecția mediului, alții au prezentat concepții ecologice la școală, la fabrică, lăsînd peste tot urme de pași verzi. În ediția de astăzi și în următoarele câteva ediții, veți putea face cunoștință cu câțiva reprezentanți ai acestora.
(muzica)
Prima persoană pe care o veți cunoaște se numește Ye Lan, un tănâr care a împlinit anul acesta 31 de ani. În anul 2003, a obținut premiul Pământului", un premiu național acordat persoanelor care au contribuit la protecția mediului, iar un an mai târziu, a fost apreciat de către Federația Națională a Tinerilor și Asociația Națională a Voluntarilor unul dintre cei zece mari voluntari tineri din China. În ultimii 12 ani, au călătorit pe bani proprii în aproape toate provinciile chineze pentru a răspândi informații despre protecția mediului.
Probabil veți crede că Ye Lan provine dintr-o familie bogată. Dimpotrivă, el este fiul unei familii destul de sărace din provincia Henan, din centrul Chinei. Când era elev, învăța cu sârguință și obținea mereu note bune. El ar putea să urmeze, la fel ca alți tineri, cursuri universitare. Totuși, nenorocirea l-a lovit pe neașteptate. La vârsta de 15 ani, tatăl său a murit din cauza unei boli grave. Atunci, Ye Lan, care a fost admis deja la o școală medie de ciclul II foarte bună, n-a avut altă opțiune decât să-și ia rămas-bun de la profesori și colegi și de la școala pe care a iubit-o așa de mult, devenind un muncitor obișnuit într-o fabrică de produse de panificație.
Întâmplăririle nefericite l-au făcut să se gândească mereu la alți tineri ce și-au întrerupt la fel ca el studiile din cauza sărăciei. Într-o seară din anul 1993, el a auzit la radio o știre despre Programul Speranței", ce are menirea de a-i ajuta copii din familiile sărace să-și continue studiile. Ye Lan, un băiat bun la imimă, n-a putut să doarme în aceea seară. El nu mai avea nici o șansă de a urma cursurile școlare, însă el nu dorea să vadă că alți copii, care erau mai săraci decât el, n-au putut finaliza chiar gimnaziul. El a hotărât să-i ajute cât poate. A doua zi, a convins-o pe mama lui de intențiile sale, a demisionat și a devenit un voluntar al Programului Speranței".
În următorii 4 ani, el a călătorit cu bicicleta drumul de 40 mii km, mergînd în 16 provincii, strângînd fonduri de 300 mii de yuani pentru donații, echivalentul a 36 mii de dolari americani. Folosind acești bani, au fost deschise două gimnazii, un număr de copii putând să-și continue studiile.
(muzica)
În acești 4 ani, pe drumul său, Ye Lan a fost mișcat de multe cazuri de poluare din diferite localități. A văzut cum apele menajere au curs în Fluviul Yangze și cum micile fabrici din satul său natal scoteau fum negru prin coș, poluînd mediul. Odată, când a fost cazat la un hotel de lângă un afluent al Fluviul Huaihe, unul dintre cele mai mari fluvii din China, mirosul urât al apei reziduale l-a făcut să nu poată dormi nici măcar un minut!
Cazurile reale l-au zguduit pe Ye Lan, care a realizat gravitatea problemei. Dacă pe Terra nu se va găsi nici un copac verde, tinerii nu vor avea nici o perspectivă, chiar dacă acumulează multe cunoștințe teoretice. Pe de altă parte, el a conștientizat că în China există deja mulți voluntari pentru Programul Speranței", însă cei implicați în protecția mediului sunt puțini. În cele din urmă, a decis să devină voluntar în domeniul ecologic.
În anul 1993, Ye Lan a împrumutat de la Direcția pentru Protecția Mediului din județul Hengchuan cărți și ziarul Mediul înconjurător din China", începînd să învețe cunoștințele fundamentale în domeniu. În anul 1997, Ye Lan, în vârstă de 22 ani, și-a pus pe umer rucsacul, începîndu-și drumul său privind speranța verde, un drum mai întortocheat și greu de urmat.
(muzica)
Dragi prieteni, dacă v-a mișcat și pe dv. ceea ce a făcut Ye Lan, vă invităm să ascultați duminica viitoare, la aceeași oră, experiențele sale care au urmat celei prezentate azi. Realizatoarea și prezentatoarea Chu Qunli vă mulțumește pentru atenție și vă dorește o seară plăcută.
|