Populaţia tong locuieşte în clădiri de lemn, numite „diaojiaolou". O asemenea construcţie are de obicei trei niveluri. În afară de acoperişul de ţiglă, restul clădirii este realizat din lemn de brad. Deşi nu se foloseşte nici un cui de fier, diaojiaolou este o casă foarte solidă datorită faptului că stâlpii, ca şi grinzile sunt legaţi prin nenumărate şipci de lemn de diferite mărimi. În jurul clădirii principale se aflăă alte clădiri mai mici.

Din cauză că satele tong sunt de cele mai multe ori aşezate în zone muntoase, unde plouă mult şi este umezeală, locuri preferate de şerpi şi alte animale, parterul nu este locuit pentru a evita pericolele. Aici sunt amenajate grajduri pentru animale şi depozite pentru unelte. La etaj se găsesc dormitoarele şi sufrageria care serveşte şi ca bucătărie. În mijlocul acestei încăperi se află o vatră, în jurul căreia serveşte masa întreaga familie. Din cauză că aici sunt şi ferestre, camera este foarte bine luminată. În exteriorul sufragiei este un balcon foarte lat cu balustradă, unde se odihnesc membrii familiei. Etajul doi este foarte spaţios şi uscat. În afară de încăperile pentru dormit, aici sunt amenajate şi mici depozite de cereale. În satele minorităţii tong astfel de construcţii se găsesc una lângă alta. Forma lor e diferită. Unele seamănă unei pagode, altele au forme diferite. Sunt şi clădiri somptoase ca nişte palate, şi clădiri frumoase ca nişte adevărate galerii de artă. Toate întruchipează talentul şi inteligenţa populaţiei tong.

Minoritarii au asimilat stilul arhitectural al naţionalităţii han. Împletindu-l cu condiţiile naturale şi cu viziunea lor estetică, populaţia tong a creat un stil arhitectural propriu.

Un alt aspect specific al satelor populate de această minoritate este locul unde se usucă cerealele. În jurul satelor se găsesc rânduri de schele din scânduri de lemn înalte de circa 4 m. Acestea sunt ridicate de fiecare gospodărie pentru a usca cerealele după recoltă. Schelele sunt ridicate una lângă alta, formând-o trăsătură aparte în peisaj al satelor tong.

Populaţia tong este foarte ospitalieră. Modul de primire a oaspeţilor este cu totul aparte. Dacă veţi avea ocazia de a vizita un sat al acestei etnii, să nu vă speriaţi de modul lor de primire. Ei instalează un fel de obstacole la intrarea în sat, la intersecţiile drumurilor, în faţa turnului cu tobe sau chiar în faţa gospodăriei. În spatele bricadei se află grupuri de tineri îmbrăcaţi sărbătoreşte, conduse de un om de prestigiu din sat. Numai cei care pot să răspundă prin cântece întrebărilor puse de băieţi şi fete şi să bea vinul oferit de aceştia pot trece mai departe. Ritualul este foarte răspândit în zonele populate de etnie. Cântând, gazda adaugă tot felul de argumente pentru a nu lăsa acces prin baricadă. Se face referinţă la tot felul de lucruri – instalaţia de tors, războiul de ţesut, coşuleţele de bambus, coteţele de păsări etc. În schimb, oaspeţii vor încerca să convingă pe gazda, tot prin cântec, să îndepărteze unul câte unul obstacolele, dând în cele din urmă cale liberă ca să plece sau să intre în satul respectiv. Ritualurile se practică în cele mai multe cazuri în schimburile de vizite între tinerii din sate învecinate sau în timpul nunţii. Astfel de schimburi de cântece, vizează de cele mai multe ori afecţiunea şi dragostea, tinerii din satele vecine au auvt prilejul de a se cunoaşte şi a se îndrăgosti.

În timpul nunţii, familia mirelui instalează obstacole pe toate drumurile ce duc spre casa ei, punând acolo tot felul de mâncăruri delicioase - vin de orez şi ouă vopsite în roşu. După schimburile de cântece, oaspeţii sunt lăsaţi să treacă prin obstacol. Apoi primesc fiecare câte două ouă, semn al fericirii şi norocului, pe care le atârnă la gât, servesc vin de orez şi din mâncărurile pregătite, până nu mai pot mânca. Apoi li se îngăduie să o salute pe mireasă.