Duminică seară, a avut loc pe Stadionul Muncitorilor din Beijing ceremonia de lansare a devizei pentru cea de-a 29-a ediție a Olimpiadei din anul 2008, care va fi găzduită de capitala țării noastre. La ceremonie au participat liderii la nivel de stat și municipal, diplomații din diferite țări și regiuni la Beijing, împreună cu alți peste 4000 de oameni veniți din toate categoriile sociale din capitală. Li Changchun, membru permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, a participat la ceremonie, lansînd deviza O singură lume, un singur vis". Ceremonia a fost prezidată de Liu Qi, secretarul Comitetului municipal din Beijing al P.C.Chinez și președintele Comitetului de Organizare a Olimpiadei de la Beijing.
În cuvântul de deschidere, domnul Liu Qi a relevat că deviza respectivă a exprimat dorința poporului chinez și ale celorlalte popoare de a construi o lume frumoasă, de a se bucura de rezultatele civilizației și de a crea un viitor favorabil.
Comitetul de organizare a Olimpiadei de la Beijing din 2008 a subliniat că deviza aleasă reflectă spiritul olimpic de solidaritate, prietenie și progres. Deși între toți oamenii din lume există diferențe etnice, culturale și lingvistice, ei împărtășesc aceleași năzuințe de pace și prosperitate.
Deviza O singură lume, un singur vis" s-a bucurat de aprecierile multor specialiști.
Domnul He Zhenliang, membru al Comitetului Olimpic Internațional, este de părere că deviza a depășit, prin mesajul conținut, granițele unei țări sau regiuni. Aruncînd o privire asupra mapamondului, deviza prezintă idealul și obiectivul comun al omenirii. În același timp, ea întruchipează principiile esențiale ale culturii chineze și o dezvoltare armonioasă, ca Cerul și Pământul se completează într-un tot" , Pacea primează", Toți de sub Soare sunt frați", ceea ce arată că este vorba de o alegere fericită.
Profesorul Chen Lin de la Universitatea de Limbi Străine din Beijing este unul din autorii celor 210.000 de sloganuri din care a fost ales cel final. El a estimat că deviza aleasă exprimă atât spiritul olimpic, cât și aspirația întregii omeniri.
Menționăm că Activitățile pentru alegerea devizei Olimpiadei din 2008 de la Beijing au debutat la începutul acestui an, varianta câștigătoare fiind aleasă de comitetul amintit din peste 210 mii de propuneri.
Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, i-a trimis în mod special un mesaj de felicitare câtre Comitetul de organizare a olimpiadei de la Beijing, considerând de deviza respectivă a aprins spiritul esențial al Jocurilor Olimpice.
Cu aprobarea departamentelor de resort, Comitetul de organizare a olimpiadei de la Beijing a hotărât ca deviza O singură lume, un singur vis" să însoțească Olimpiada de vară de la Beijing și pentru Jocurile Paralimpice de la Beijing.
La ceremonia de duminică a fost inaugurată și cea de-a treia ediție a Festivalului Cultural Olimpic intitulat Beijing 2008".
|