Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-06-23 18:36:07    
Rezultate foarte bune obținute de China după aplicarea „Programului privind dezvoltarea sportului de masă"

cri-1

La 20 iunie 1995, în vederea dezvoltării sportului de masă din China și creșterii nivelului stării de sănătate a cetățenilor, Consiliul de Stat a elaborat „Programul privind dezvoltarea sportului de masă". Anul acesta s-au împlinit 10 ani de la elaborarea acestui document. Oamenii din cercurile sportive din țara noastră au menționat că în cei 10 ani de la elaborarea documentului menționat, sportul de masă din țara noastră s-a dezvoltat mult. În ediția de astăzi a rubricii Sport, o să vă spunem despre rezultatele obținute de țara noastră în acest domeniu.

Domnul Yu Daozhong, cercetătorul de la Institutul de cercetare sportivă științifică din cadrul Administrației Generale a Sportului din China, a participat la elaborarea programului. Privind retrospectiv în legătură cu redactarea și elaborarea acestuia, domnul Yu a spus:

„Atunci, mișcarea sportivă din țara noastră a obținut multe rezultate. Totuși, dezvoltarea sportului de masă rămânea în urmă față de cererea dezvoltării societății. De pildă erau puțini oameni care practicau permanent sport, iar terenurile și instalațiile sportive pentru public erau insuficiente. În această situație, Administrația Generală a Sportului a hotărât să redacteze un asemenea program."

Domnul Yu a explicat că programul are drept scop de a înființa o structură sportivă de care să beneficieze toți cetățenii. El a relevat:

 „Începând din 1995, Administrația Generală a Sportului din China organizează în fiecare an o activitate intitulată <>. Datele statistice arată că participarea anuală la aceasta se apropie la 300 de milioane de persoane. Guvernul a stimulat și dezvoltarea sportului în rândul perosanelor cu nevoi speciale și al minorităților conlucuitoare."

Departamentele de resort de la diferite niveluri a sporit considerabil fondurile alocate pentru dezvoltarea sportului de masă. Din 1997 până la 2004, suma alocată în acest domeniu a depășit 10 miliarde de yuani. Până la sfârșitul anului 2004, peste 60% din veniturile încasate de loterie sportivă organizată de Administrație Generală a Sportului, în valoare de peste un miliard de yuani, au fost folosite pentru materializarea programului menționat. În diferite cartiere din întreaga țară au fost instalate peste 23 mii de instalații sportive, aproape 6000 de mese de tenis de masă, peste 13 mii de terenuri de baschet, etc. Toate acestea sunt deschise publicului. Mai ales că s-au construit multe stadioane sau terenuri sportive în zonele sărace ale țării, ceea ce a pricinuit ca oamenii de acolo, mai ales copii, să poată beneficia de serviciile sportive oferite de stat.

Referindu-se la rezultatele obținute de țara noastră după materializarea Programului privind dezvoltarea sportului de masă, domnul Yu ne-a oferit câteva cifre:

„În acești zece ani numărul oamenilor care participă permanent la sport crește în continuu. În anul 2004 numărul respectiv ocupă 37% din populația întregii țării, cu aprope 6 procente mai mult decăt 31,4% cât era în 1991. În anul 1996 numai 33,3% din populația chineză cheltuia în fiecare an peste 100 de yuani la sport. În anul 2001, consumul anual pe cap de locuitor în cadrul direcției sportive a ajuns la 200 de yuani."