Minoritatea dong este răspândită în provinciile Guizhou, Hunan şi Guangxi. Potrivit ultimului recensământ, are o populaţie de peste 2,9 miliaone de oameni. Limb proprie are două dialecte - de sud şi de nord. Populaţia tong a folosit scrierea cu caractere chinezeşti până în anul 1958, când şi-a introdus scrierea proprie bazată pe litere latine.

Strămoşii lor provin dintr-o ramură a triburilor din sudul Chinei. Comunitatea dong a trecut de la societatea primitivă direct la cea feudală. Sunt şi opinii care consideră că şi ei au trecut prin orânduirea sclavagistă. În vremea dinastiei Tang (618 – 907) autorităţile centrale din China au instituit un sistem administrativ şi în zonele populate de această minoritate. Ulterior, până în dinastia Qing (1616 – 1911), guvernul central a început să administreze direct această parte a ţării.

Începând din anul 1951, odată cu înfiinţarea unor judeţe cu autonomie etnică, au fost organizate şi judeţe autonome ale minorităţii dong în provinciile unde trăieşte această etnie. În prezent zonele populate de etnicii dong cunosc o mare dezvoltare din toate punctele de vedere. În districtul autonom al minorităţii miao şi dong din sud-estul provinciei Yunnan sunt dezvoltate industria de maşini-unelte, îngrăşăminte chimice, ciment, fabricarea hârtiei şi alte produse locale. Majoritatea satelor de dong au fost conectate la reţeaua electrică. Aproape toate judeţele populate de această etnie sunt legate prin drumuri naţionale şi locale. Copiii din etnie beneficiază de pregătirea şcolară obligatorie de 9 ani. Nu puţini tineri au intrat în licee profesionale şi chiar şi în universităţi. Nivelul de viaţă al populaţiei dong s-a îmbunătăţit considerabil. Maşinile de cusut, bicicletele, radioul şi televizorul nu mai reprezintă obiecte de lux, ca înainte.

Minoritatea dong are o cultură şi o artă bogate şi variate. Zonele populate de această etnie sunt considerate „locul de obârşie a poeziilor şi marea cântecelor". Poeziile lor respectă strict rima şi au o tematică foarte largă, de la originea omului şi emigrarea etniei până la obiceiurile cotidiene ale acesteia, având o valoare de nepreţuit pentru cercetarea istoriei comunităţii. Muzica lor este de o mare varietate: coruri cu un solist sau o solistă, coruri pe mai multe voci. Melodiile la pipa – instrument muzical tradiţional chinezesc cu coarde – au trăsături aparte la etnia aceasta. Pe baza poeziilor narative s-au dezvoltat spectacole de operă dong.

Populaţia aceasta se îmbracă de obicei în haine din ţesături făcute în casă. Veşmintele au culorile albastru şi verde, de violet, alb. Hainele bărbaţilor nu prea diferă de cele ale naţionalităţii han. Cei din zonele mai izolate se îmbracă în haine scurte fără mâneci şi au capul acoperit cu un batic mare. Portul pentru femei diferă de la o zonă la alta. Sunt unele care se îmbracă cu pantaloni drepţi, poartă eşarfă şi au nasturi mari de argint. poartă părul împletit şi făcut coc. Altele poartă o haină redingotă lungă până la genunchi, cu poalele şi mânecile dantelate. Se îmbracă şi cu sacouri şi pantaloni largi, strânse pe talie, iar părul coc îl şi acoperă cu un batic. Le place să poarte podoabele din argint.

Comunitatea dong se hrăneşte în principal cu orez. Le plac mâncărurile acroşoare şi iuţi. Peştele şi carnea preparate în mod special se pot păstra peste zece ani. Populaţia acestei etnii este foarte ospitalieră. Ei primesc oaspeţi cu ceai de camelină. Satele etniei dong sunt aşezate de obicei la poalel munţilor sau pe malul apelor. La intrarea în sate se văd de obicei copaci bătrâni. De obicei satele sunt împărţite în funcţie de neamuri sau nume de familie.

Populaţia dong practică înhumarea. În unele zone există şi obiceiul ca, după moarte, corpul neînsufleţit să fie pus în sicriu şi lăsat în afara satului până când toţi de vârsta lui din acelaş neam mor, şi vor fi înmormântaţi împreună într-o zi fastă aleasă special.

Membrii etniei sunt politeişti şi adoră obiecte din natură, arbori bătrâni, stânci uriaşe, fântâni, poduri. Zeiţa „Shasui", considerată întemeietoarea localităţii, este divinitatea lor supremă. De aceea în fiecare sat este construit un templul „Shasui". Ei ghicesc viitorul cu ajutorul găinilor, ierbii, ouălor, boabelor de oraz.

Etnia prăznuieşte Sărbătoarea Primăverii şi Ziua Jertfirii Zeului Bou, serbată pe 8 aprilie sau 6 iunie, după calendarul tradiţional chinezesc. În unele localităţi oamenii mai sărbătoresc anul nou al etniei dong în octombrie sau noiembrie. Datorită schimburilor cu diferite naţionalităţi, şi ei sărbătoresc Qingming (Ziua Morţilor) pe 4 sau 5 aprilie după calendarul agricol, Duanwu, la 5 mai, Sărbătoarea Lunii, pe 15 august şi ziua de 9 septembrie, toate conform calendarului tradiţional chinezesc.