În iunie 2003, Ministerul chinez de Externe a trimis o echipă în Irak să pregătească redeschiderea ambasadei de la Bagdad. Ambasadorul Sun Bigan, care a condus această echipă, este încă emoţionat când îşi reaminteşte această experienţă plină de provocări.

Înainte ca Statele Unite să lanseze războiul din Irak, întregul personal al ambasadei chineze în această ţară a fost retras, şi ambasada a fost închisă. Clădirea a fost avariată grav în timpul războiului şi nu mai poate fi folosită pentru activităţi şi locuit. Însă, pornind de la interesele mutuale ale Chinei şi Irakului, relaţiile diplomatice între cele două ţări trebuie să se păstreze, iar diplomaţii trebuie să se reîntoarcă în pofida oricăror riscuri.

În momentul inspecţiei în Irak, erau încă tulburări şi situaţia nu era deloc clară. Cu toate acestea, guvernul chinez a decis să trimită o echipă pentru a reînfiinţa ambasada. Programul a fost incredibil de încordat. 7 diplomaţi şi 6 poliţişti înarmaţi au ridicat drapelul Republicii Populare Chineze pe 9 iulie 2004, într-o cameră obişnută la Hotelul Al-Mansour din Bagdad, folosită drept sediu al ambasadei chineze, iar din acest moment, ambasada chineză a reînceput să funcţioneze oficial în Irak. Cu toate că a fost o ceremonie simplă, momentul aceasta a fost realizat extrem de greu.

"În această misiune, aţi fost primul diplomat cu gărzi de corp din istoria diplomaţiei din Republica Populară Chineză?" a fost întrebat Sun.

"Gărzile de corp, cum le numeşti, sunt de fapt poliţişti înarmaţi, şi este adevărat că am fost primul diplomat însoţit de poliţişti înarmaţi în istoria diplomatică chineză. Aceştii 6 poliţişti au fost selectaţi dintr-o unitate specială antiteroristă a forţelor înarmate de la Beijing. Ei şi-au îndeplinit foarte bine serviciul."

Rememorându-şi experienţa, Sun a explicat că autostrada de 1000 km care leagă graniţa cu Iordania de Bagdad, este atât de periculoasă, încât este numit㠄drumul spre moarte". Mai ales, porţiunea dintre Fallujah şi Ramadi este considerată ţinta atacurilor. Irakul încă este în haos. Atacurile sinucigaşe, răpirile şi decapitările nu încetează nici o zi, iar străinii de acolo sunt permanent expuşi pericolelor.

"Să mergi afară este foarte periculos, dar hotelul unde stăm noi tot nu este sigur, mereu este atacat. De două ori s-au produs atacuri cu obuze chiar în faţa hotelului. Dar de când stăm şi lucrăm acolo, ne-am obişnuit cu sunetele tancurilor, armelor şi helicoptelor. Noi spunem că dormim în răpăitul armelor şi ne trezim în trăsnetul artileriei. "

"Sunteţi cu adevărat într-o situaţie primejdioasă. Dar se spune că nu purtaţi vestă antigloanţ când plecaţi afară. Este adevărat?" A fost întrebat ambasadorul.

"De fapt, o port în zilele obişnuite. Dar nu mă îmbrac cu ea la ocaziile oficiale, dat fiindcă reprezint Republica Populară Chineză, şi trebuie să menţin onoarea naţională şi imaginea diplomaţilor chinezi, ceea ce consider este mai important decât viaţa mea proprie. Desigur, nu ne asumăm riscuri inutile. Alţi colegi ai mei, de exemplu poliţiştii îmarmaţi şi şoferii, poartă toţi veste de acest gen."

În ciuda boliir, Sun, în vârsta de peste 60 de ani, a acceptat desemnarea. Având părinţii amândoi de peste 80 de ani, el s-ar fi bucurat de o viaţă relaxată după pensionare, dacă nu era această misiune.

Având o lungă carieră ca diplomat, Sun are atitudinea sa despre serviciu. După el, diplomaţii au o muncă serioasă şi glorioasă. Însă profesia asta nu este aşa de uşoară cum credeau oamenii de obicei: să se comporte elegant, să primeasă şi acompanieze oaspeţi distinşi. Uneori, diplomaţii trebuie să se înfrunte cu dificultăţile, pericolele. Riscurile există nu numai în regiunile turbulente, cum sunt Palestina, Afganistan sau Irak. Diplomaţii mai trebuie să stea pe prima linie a luptei împotriva calamităţilor, precum tsunami produs anul trecut. În plus, din cauza naturii speciale a activităţii diplomatice, informaţii privind multe negocierile grele nu pot fi date publicităţii.