 Bună seara, dragi prieteni. La microfon, Chu Qunli. Asăzi voi continua să vă povestesc despre vindecătorii orbi de la Spitalul de Masaj din Beijing.
Deşi sunt persoane cu handicap, respectivele cadre medicale din Spitalul de Masaj n-au cerut o muncă mai uşoară. Ei lucrează la fel de mult şi la fel de bine ca şi colegii lor. Ca atare, au câştigat respectul bolnavilor şi colegilor din spital. Şeful spitalului, Lai Wei, a dat o înaltă apreciere bunelor tehnici medicale ale acestora. El a spus:
(banda 1)
Vindecătorii orbi din spitalul nostru au tehnici desăvârşite. Intensitatea muncii lor este aproape la fel ca şi cea a celor fără probleme de vedere. În ce priveşte eficienţa şi performanţa muncii, de multe ori ei lucrează mai bine decât colegii sănătoşi".
Munca lor este răsplătită. Lai Wei ne-a precizat că în spital cadrele mediclae nevăzătoare cu nivel de expert pot câştiga lunar 9000 yuani, echivalentul a circa 1090 dolari americani. Cei tineri pot obţine în fiecare lună cel puţin 4000 yuani. În China de astăzi, salariu lor este mult peste medie.
Spitalul oferă multe facilităţi pentru munca şi viaţa vindecătorilor orbi. Pe fiecare alee sau coridor din spital, au fost pavate trasee speciale pentru orbi. Toate lucrurile din cabinetele medicale trebuie să puse în ordine. Aparatele sau alte obiecte trebuie puse la loc după ce sunt utilizate. Spitalul acordă mare atenţie calificării personalului medical nevăzător. În fiecare an unul dintre aceştia poate benefica de şansa de a urma cu banii oferiţi de spital cursuri de masterat la un institut de medicină tradiţională chinezească din Beijing.
Domnul Xiang Dong are 37 de ani, este un asemenea vindecător orb din spital şi pasionat de Internet. În zilele obişnuite el poate citi" documente medicale, ştiri şi chiar romane prin computer şi poate descărca muzică de pe Internet. Acesta se datorează unui software cumpărat de spital special pentru orbi. Xiang Dong ne-a spus:
(banda 2)
Spitalul a cumpărat pentr u fiecare doctor orb un software special care poate citi cu voce tare caracterele de pe ecranul calculatorului. Putem să înregistrăm aceste sunete în aparate MP3, fapt care uşurează mult studiile noastre."
Xiang Dong a mai povestit că pentru a îmbogăţi viaţa din timpul liber a personalului medical nevăzător, sindicatul din spital organizează mereu serate dansante, în care personalul cu văzul normal îi va invita pe nevăzători să danseze împreună. În plus, de fiecare dată când se organizează o întâlnire sportivă, responsabilii sindicali vor organiza unele probe potrivite pentru aceştia.
La Spitalul de Masaj din Beijing, personalul medical nevăzător şi cel cu văzul normal se ajută reciproc şi se înţeleg foarte bine. Doamna Yang Yang este un cadru medical cu văzul normal din spital, ea a spus:
(banda 3)
Ne înţelegem foarte bine cu colegii noştri cu probleme de văz. Mulţi dintre ei au cunoştinţe bogte. Când am probleme de specialitate sau apărute în viaţă, îmi place să-i întreb. La serviciu, când colegii noştri orbi urcă sau coboară o treaptă, fiecare cadru sănătos care trece îi va ajuta. Dorim să le oferim ajutor cât putem."
Dragi prieteni, am terminat povestea despre vindecătorii orbi din Spitalul de Masaj din Beijing. Dacă doriţi să citiţi textul emisiunii, puteţi să accesaţi pagina site-ului nostru. Adresa este www.cri.com.cn. Realizatorea şi prezentatoarea Chu Qunli vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte o seară plăcută.
|