Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-06-02 17:25:34    
Beijingul mulțumește pentru sprijinul acordat de Comitetul de coordonare pentru Jocurile Olimpice de la Beijing

cri-1

Liu Peng, președintele executiv al Comitetului de organizare a Olimpiadei de la Beijing și director al Administrației Generale a Sportului din China, s-a întâlnit ieri la Hotelul Beijing cu Hein Verbruggen, președintele Comitetului de coordonare pentru Jocurile Olimpice de la Beijing al Comitetului Internațional Olimpic (CIO). Cu acest prilej, demnitarul chinez a exprimat mulțumiri pentru sprijinul și ajutorul acordate Beijingului de comitetul respectiv pentru pregătirea Olimpiadei.

Liu Peng a relevat rolul activ jucat de Comitetul de coordonare al CIO în procesul pregătirii orașului Beijing pentru Jocurile olimpice, prin acordarea de sprijin la construirea stadioanelor și terenurilor sportive, stabilireaprogramului de competiții, instruirea organizatorilor competițiilor, etc. Toate aceste eforturi au produs o adâncă impresie Comitetului de organizare a olimpiadei de la Beijing. „Voi sunteți nu numai membri ai Comitetului Internațional Olimpic, ci totodată și vechi prieteni ai poporului chinez." a mai spus Liu Peng.

O delegație a Comitetului de coordonare pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din cadrul Comitetului Internațional Olimpic condusă de domnul Hein Verbruggen a sosit marți la Beijing pentru a face o vizită de documentare de trei zile în capitala țării noastre. Demnitarii CIO vor discuta cu colegii de breaslă din Beijing probleme legate de transportul pe timpul olimpiadei, administrația stadioanelor și terenurilor sportive, transmisiile televiziunilor, activitățile mass media etc.

Ieri, Kevan Gosper, președintele Comisiei de presă a CIO, vicepreședintele Comitetului de coordonare pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, a sosit la sediul Agenției Naționale de presă Xinhua cu un mesaj din partea CIO prin care invită această instituție să devină agenția de presă oficială a Chinei pentru olimpiada de la Beijing.

În mesajul adresat directorului general al Agenției ,Tian Congming, și redactorului-șef, Nan Zhenzhong, CIO își exprimă speranța că Xinhua va accepta să devină agenția de presă oficială a Chinei a celei de-a 29-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Beijing. CIO a mai cerut todată ca în vederea acestui eveniment agenția să înființeze un grup național olimpic de fotoreporteri..

CIO a relevat că în calitate de agenție națională de presă, Xinhua va face relatări complete de la toate manifestările olimpidei de la Beijng, ceea ce va juca un rol important pentru asigurarea succesului acestei ediții a Jocurilor Olimpice. Principalele sarcini ale agenției de presă și grupului național olimpic de fotoreporteri ale țării gazdă sunt de a asigura toate relatările pentru presa scrisă și audiovizuală chineză referitoare la întrecerile sportive înscrise în programul Olimpiadei.