Duminica trecută, la Clubul Internațional din Beijing, a început o masă rotundă consacrată activităților sportive din China, eveniment organizat în avanpremiera deschiderii oficiale a lucrărilor Forumului Global Fortune 2005.
La ceremonia inaugurală, viceprimarul municipiului Beijing, Liu Zhihua, a adresat participanților un călduros salut, exprimându-și speranța că aceștia vor prezenta sugestii constructive, bazate pe realitățile Beijingului, pentru dezvoltarea sportului. El a precizat că, în urma analizării acestora dar a experienței acumulate de alte orașe care au găzduit olimpiade, Beijingul va oferi lumii o ediție de neuitat a Jocurilor Olimpice.
Demnitarul chinez a relevat că reprezentanții multor companii implicate prin diferite activități în sport, își vor prezenta la masa rotundă programele detaliate de dezvoltare. Ei vor dori să nu numai să facă schimb de opinii cu cei din aceeași breaslă, ci și să desfășoare activități comerciale cu municipiul Beijing. Liu Zhihua a mai relevat că, după încheierea Forumului Global Fortune, Comitetul de organizare a Olimpiadei din 2008 de la Beijing va organiza în mod special o conferință de presă pentru a face cunoscută situația de pregătire a celei de-a 29-a ediție a olimpiadei.
Directorul Administrației Generale a Sporturilor din China, Liu Peng, participant la masa rotundă de ieri, a declarat că primii 20 de ani ai secolului 21 vor reprezenta o perioadă importantă pentru dezvoltarea socială a țării noastre. În consecință, China va aborda și dezvoltarea sportului național într-o viziune mai largă și mai deschisă
Demnitarul Liu Peng a subliniat importanta dezvoltare a sportului în China, după adoptarea politicii de reformă și deschidere. Sportivii chinezi au obținut performanțe remarcabile la diferite competiții internaționale iar China a devenit o forță importantă de pe arena sportivă mondială. Dezvoltarea sportului este o parte importantă a dezvoltării economice și sociale a Chinei. Acum țara noastră se află la o perioadă de tranziție de la economia planificată la cea de piață. Beneficiind de multe oportunități, dezvoltarea sportului se confruntă totuși și cu multe provocări serioase. În momentul de față, dezvoltarea sportului de masă, a celui de performanță și a industriei sportive se află în urmă țărilor dezvoltate. Actualmente, sunt peste 30 de mii de sportivi profesioniști, iar peste 400 de milioane de oameni participă regulat la activitățile sportive. Dar, în comparație cu țările dezvoltate, nivelul dezvoltării sportului din China rămâne scăzut, de exemplu la suprafața medie de cap de locuitor a trenurilor sportive, la cheltuielile destinate sportului pe cap de locuitor, numărul participanților la competiții, ș.a.
Liu Peng a mai arătat că, odată cu dezvoltarea constantă a economiei naționale și îmbunătățirea neîntreruptă a nivelului de trai al populației, sportul chinezesc va crește în continuare. Cea de-a 29-a ediție a Jocurilor Olimpice se va organiza la Beijing. Acest eveniment va deveni o forță motrice pentru dezvoltarea sportului. Guvernul chinez va depune în continuare mari eforturi pentru dezvoltarea sportului național, îmbunătățirea sănătății cetățenilor și ridicarea nivelului participării țării noastre la competițiille sportive.
În plus, China va îmbunătăți dialogul și schimburile cu comunitatea internațională în materie sportivă. China colaborează deja pe plan internațional în domeniu, solicitând ca UNESCO să elaboreze Tratatul Internațional Anti-doping, pentru stabilirea unor garanții legislative privind dezvoltarea sportului din lume.
Menționăm că Forumul Global Fortune din anul acesta se organizează între 16 și 18 mai la Beijing, la manifestare participând aproape 1000 de personalități din domeniile comercial, politic, al învățământului, etc.din diferite state. Masa rotundă consacrată sportului a fost prima reuniune specială din cadrul forumului respectiv.
|