Membrii etniei miao ce trăiesc la poalele muntelui Leifeng păstrează și acum modul de numărare a anilor din dinastia Zhou (secolul 11 i.e.n 771 ie.n), potrivit căruia anul începe cu luna octombrie după calendarul agricol chinezesc. În fiecare an, în luna octombrie când se termină culesul recoltei, satele de etnie miao sunt scăldate într-o mare de bucurie, sărbătorind Anul Nou. Durata sărbătorii diferă de la o localitate la alta, variind între 5 și 9 sau 13 zile, numărul zilelor fiind impar. De obicei, Anul Noul la comunitatea miao începe în ziua iepurelui din mijlocul lunii octombrie. Cu o zi înainte, deci în ziua tigrului, este o zi în care se sacrifică porci, considerându-se că tigrul este dușmanul porcului. În a doua zi ziua iepurelui, în fiecare gospodărie se prepară orez și turtă de orez vâscos. Această zi este considerată ultima zi a anului ce se încheie. În noaptea respectivă se organizează ceremonii de jertfă care durează până la cântatul cocoșilor. La intrarea în a treia zi ( ziua dragonului), bărbații se trezesc în zori pentru a tăia cocoși și a prepara mâncarea. Apoi își trezeasc soțiile, fiicele și norele, pentru a lua masa. Toate acestea se petrec când încă afară nu este lumină. Primul lucru pe care-l fac fetele din casă este a urca trei scări și a se pieptăna cu spatele către scări. Firele de păr căzute trebuie adunate și păstrate cu grijă. Se spune că numai așa părul va crește sănătos. Înainte de a se lumina de ziua, stăpânul casei trebuie să aducă o jertfă strămoșilor, pentru a obține o nouă recoltă în anul viitor. Apoi începe aprinderea artificiilor. Există obiceiul ca gospodăria care aprinde prima și cele mai răsunătoare artificii și servește cel mai devreme micul dejun să fie considerată a fi prima care se îmbogățește. După micul dejun servit acasă, își vizitează rudele pentru a bea împreună vinul de Anul Nou. În a 4-a zi (ziua șarpelui) se mai organizează lupta de boi sau de cocoși, ocazie cu care se adună toți sătenii la un pahar de băutură. În a 7-a zi (ziua maimuței), manifestările au o nuanță mai mult culturală decât cea legată de mâncare și băutură. Oamenii, îmbrăcați sărbătorește se adună și dansează până noaptea târziu. După această perioadă de sărbătoare, membrii etniei miao încep lucrările agricole pentru anul nou.
Sărbătoarea Cai Hua Shan" este una dintre sărbătorile tradiționale la miao care cade în luna ianuarie după calendarul agricol chinezesc. În ziua respectivă membrii etniei miao din sate vecine se adună într-un loc special amenajat. Cele mai atractive în această sărbăroare sunt fetele miao, îmbrăcate cu haine realizate de ele însele. Pentru ele, acesta este un bun prilej de a-și arăta talentul și inteligența în broderie. Manifestările prilejuite de această sărbătoare sunt bogate și variate: lupta cu boi, cu pasărea cântăroare, concertul cu Lusheng (un instrument muzical de suflat la miao) și cățărarea pe o prăjină. Cea din urmă este cea mai atractivă manifestare. Se pune o prăjină înaltă de peste 10 m, împodobită cu frunze verzi. Cel care participă stă cu fața spre prăjină și urcă cu mâinile și picioarele. După ce ajunge sus, își slăbește strânsoarea și alunecă îndată jos. Există și cățărarea cu capul în jos. Cel care urcă stă mai întâi cu spatele spre prăjină și ridică mâinile sus, prinde prăjina și începe să cațere cu capul jos și picioarele în sus. În felul acesta, cel priceput poate ajunge în același timp până la vârful prăjinii. Unii mai pot să cânte la Lusheng în diferite poziții.
Sărbătoarea Cai Hua Shan" oferă și prilejul tinerilor să se cunoască.
Sărbătoarea Surorilor" începe la 15 martie și durează 3 zile. Este o sărbătoare tradițională pentru membrii etniei miao ce locuiesc pe malul râului Qingshui din provincia Guizhou, din sudul Chinei. Este caracterizată cu servirea mesei surorilor". În legătură cu această sărbătoare circulă o legendă interesantă. În timpurile străvechi, pe malul apei Qingshui, locuiau zeci de surori de etnie miao, talentate, harnice și frumoase. Ele trăiau fericite aici. Numai că locul era destul de departe și izolat și ele au rămas nemăritate. Atunci, ele au hotărât să organizeze un ospăț și să invite tinerii miao din satele din jur. În ziua respectivă au venit mulți tineri, care au dansat și cântat împreună. Tinerii au încercat să-și dovedească abilitățile la lupta cu boi, cursele de cai și la cântatul cu Lusheng. La plecare fetele le-au oferit orez vâscos împachetat în batiste brodate de ele. După câteva zile au revenit tinerii să le înapoiască batistele și le-au adus la rândul lor micile cadouri pentru fete. Astfel între ei s-a stabilit o legătură permanentă. În felul acesta, fetele din localitate și-au găsit iubiții. Așa s-a format această sărbătoare, devenind acum o sărbătoare comună pentru băieții și fetele de etnie miao. Înainte de sărbătoare, fetele trebuie să prepare orez vâscos, să culeagă florile și fructele sălbatice, acompaniate de băieții veniți din alte sate. Orezul vâscos este preparat cu sucurile realizate din florile și fructele sălbatice culese. Fetele oferă orez împăchetat în batistă băiatului care a companiat-o în aceste două zile. Dacă în pachetul se găsește o pereche de bețioșare roșii, înseamnă că fata dorește să se împrietenească cu băiatul. Dacă se găsește numai un singur bețișor, acesta este un semn de refuz, și dacă se găsesc ace de pin, înseamnă că băiatul mai are șanse și poate să mai insiste. Atunci băiatul trebuie să ofere cadou fetei mătăsuri sau fire de mătase.
|