 Membrii etniei miao ce trăiesc la poalele muntelui Leifeng păstrează şi acum modul de numărare a anilor din dinastia Zhou (secolul 11 i.e.n 771 ie.n), potrivit căruia anul începe cu luna octombrie după calendarul agricol chinezesc. În fiecare an, în luna octombrie când se termină culesul recoltei, satele de etnie miao sunt scăldate într-o mare de bucurie, sărbătorind Anul Nou. Durata sărbătorii diferă de la o localitate la alta, variind între 5 şi 9 sau 13 zile, numărul zilelor fiind impar. De obicei, Anul Noul la comunitatea miao începe în ziua iepurelui din mijlocul lunii octombrie. Cu o zi înainte, deci în ziua tigrului, este o zi în care se sacrifică porci, considerându-se că tigrul este duşmanul porcului. În a doua zi ziua iepurelui, în fiecare gospodărie se prepară orez şi turtă de orez vâscos. Această zi este considerată ultima zi a anului ce se încheie. În noaptea respectivă se organizează ceremonii de jertfă care durează până la cântatul cocoşilor. La intrarea în a treia zi ( ziua dragonului), bărbaţii se trezesc în zori pentru a tăia cocoşi şi a prepara mâncarea. Apoi îşi trezeasc soţiile, fiicele şi norele, pentru a lua masa. Toate acestea se petrec când încă afară nu este lumină. Primul lucru pe care-l fac fetele din casă este a urca trei scări şi a se pieptăna cu spatele către scări. Firele de păr căzute trebuie adunate şi păstrate cu grijă. Se spune că numai aşa părul va creşte sănătos. Înainte de a se lumina de ziua, stăpânul casei trebuie să aducă o jertfă strămoşilor, pentru a obţine o nouă recoltă în anul viitor. Apoi începe aprinderea artificiilor. Există obiceiul ca gospodăria care aprinde prima şi cele mai răsunătoare artificii şi serveşte cel mai devreme micul dejun să fie considerată a fi prima care se îmbogăţeşte. După micul dejun servit acasă, îşi vizitează rudele pentru a bea împreună vinul de Anul Nou. În a 4-a zi (ziua şarpelui) se mai organizează lupta de boi sau de cocoşi, ocazie cu care se adună toţi sătenii la un pahar de băutură. În a 7-a zi (ziua maimuţei), manifestările au o nuanţă mai mult culturală decât cea legată de mâncare şi băutură. Oamenii, îmbrăcaţi sărbătoreşte se adună şi dansează până noaptea târziu. După această perioadă de sărbătoare, membrii etniei miao încep lucrările agricole pentru anul nou.
 Sărbătoarea Cai Hua Shan" este una dintre sărbătorile tradiţionale la miao care cade în luna ianuarie după calendarul agricol chinezesc. În ziua respectivă membrii etniei miao din sate vecine se adună într-un loc special amenajat. Cele mai atractive în această sărbăroare sunt fetele miao, îmbrăcate cu haine realizate de ele însele. Pentru ele, acesta este un bun prilej de a-şi arăta talentul şi inteligenţa în broderie. Manifestările prilejuite de această sărbătoare sunt bogate şi variate: lupta cu boi, cu pasărea cântăroare, concertul cu Lusheng (un instrument muzical de suflat la miao) şi căţărarea pe o prăjină. Cea din urmă este cea mai atractivă manifestare. Se pune o prăjină înaltă de peste 10 m, împodobită cu frunze verzi. Cel care participă stă cu faţa spre prăjină şi urcă cu mâinile şi picioarele. După ce ajunge sus, îşi slăbeşte strânsoarea şi alunecă îndată jos. Există şi căţărarea cu capul în jos. Cel care urcă stă mai întâi cu spatele spre prăjină şi ridică mâinile sus, prinde prăjina şi începe să caţere cu capul jos şi picioarele în sus. În felul acesta, cel priceput poate ajunge în acelaşi timp până la vârful prăjinii. Unii mai pot să cânte la Lusheng în diferite poziţii.
Sărbătoarea Cai Hua Shan" oferă şi prilejul tinerilor să se cunoască.
Sărbătoarea Surorilor" începe la 15 martie şi durează 3 zile. Este o sărbătoare tradiţională pentru membrii etniei miao ce locuiesc pe malul râului Qingshui din provincia Guizhou, din sudul Chinei. Este caracterizată cu servirea mesei surorilor". În legătură cu această sărbătoare circulă o legendă interesantă. În timpurile străvechi, pe malul apei Qingshui, locuiau zeci de surori de etnie miao, talentate, harnice şi frumoase. Ele trăiau fericite aici. Numai că locul era destul de departe şi izolat şi ele au rămas nemăritate. Atunci, ele au hotărât să organizeze un ospăţ şi să invite tinerii miao din satele din jur. În ziua respectivă au venit mulţi tineri, care au dansat şi cântat împreună. Tinerii au încercat să-şi dovedească abilităţile la lupta cu boi, cursele de cai şi la cântatul cu Lusheng. La plecare fetele le-au oferit orez vâscos împachetat în batiste brodate de ele. După câteva zile au revenit tinerii să le înapoiască batistele şi le-au adus la rândul lor micile cadouri pentru fete. Astfel între ei s-a stabilit o legătură permanentă. În felul acesta, fetele din localitate şi-au găsit iubiţii. Aşa s-a format această sărbătoare, devenind acum o sărbătoare comună pentru băieţii şi fetele de etnie miao. Înainte de sărbătoare, fetele trebuie să prepare orez vâscos, să culeagă florile şi fructele sălbatice, acompaniate de băieţii veniţi din alte sate. Orezul vâscos este preparat cu sucurile realizate din florile şi fructele sălbatice culese. Fetele oferă orez împăchetat în batistă băiatului care a companiat-o în aceste două zile. Dacă în pachetul se găseşte o pereche de beţioşare roşii, înseamnă că fata doreşte să se împrietenească cu băiatul. Dacă se găseşte numai un singur beţişor, acesta este un semn de refuz, şi dacă se găsesc ace de pin, înseamnă că băiatul mai are şanse şi poate să mai insiste. Atunci băiatul trebuie să ofere cadou fetei mătăsuri sau fire de mătase.
|
