Mulţi oameni vorbesc despre cultură, însă înţelegerea acesteia nu este identică. În acelaşi timp, un individ poate folosi un termen cultural pentru a-şi exprima opiniile sale asupra creaţiilor omenirii sau alte mijloace limitate la cuvinte în artă.

În acelaşi timp, persoane respectivă foloseşte termeni culturali pentru a declara caracteristicile evidente ale unui grup al unor anumiţi membri ai comunităţii, ca şi pentru a putea face distincţie faţă de alt grup din comunitate.

În mod evident, utilizarea culturii este nu numai o sursă de avantaje şi profit, dar şi un motiv de controverse, aşa cum s-a întâmplat nu de mult în legătură cu găzduirea de către Beijing a Olimpieadei din anul 2008.

În prezent, în Beijing care este cunoscut ca un oraş vechi, încă pot fi văzute clădiri istorice extrem de valoroase, precum vechile palate ale dinastiilor Ming şi Qing. În acelaşi timp, capitala chineză îşi schimbă faţa , devenind un oraş modern,unde la tot pasul pot fi întâlnite clădiri înalte cu zeci de etaje şi o arhitectură deosebită.

Beijingul este cunoscut însă şi ca un loc în care visele arhitecţilor de a-şi pune în practică imaginaţia şi fantezia pot deveni realitate. Este cazul multor proiecte de mari dimensiuni, deja finalizate şi date în folosinţă, dar şi de construirea câtorva zeci de obiective în perspectiva Jocurilor Olimpice din anul 2008, ce vor fi găzduite de capitala Chinei.

Toate acest proiecte, în particular Teatrul Naţional, Gimnaziul Naţional, noul turn al postului de televiziune central (CCTV) nu numai că implică nişte costuri de construcţie extraordinare, dar, de asemenea, nasc dezbateri legate de alte aspecte legate de locaţia lor, precum condiţii de securitate, elemente de urbanism, armonia cu mediul înconjurător.

În cursul proiectării şi realizării acestor obiective, în mass-media s-au făcut auzite multe voci care exprimau temeri privitoare la evoluţia câtorva mari proiecte. De asemenea, au putut intervievaţi câţiva arhitecţi faimoşi la nivel mondial, precum Paul Andreu din Franţa, Pierre de Meuron din oraşul elveţian Basel şi Bernard Schumi din Franţa, care au acceptat să fie consultaţi în legătură cu realizarea proiectelor unor noi clădiri din Beijing.

Astfel, Bernard Schumi a opinat că Beijingul este cunoiscut şi drept oraşul secolului 21 şi aste din simplul motiv pentru că în capitala chineză au loc multe schimbări în ce priveşte aspectul metropolei, concomitent cu conservarea şi promovarea vechiului oraş, a oraşului istoric. El a dat, de asemenea, exemplul unor metropole ca Paris şi Londra în secolul al 19-lea, în care au fost construite în acea perioadă clădiri de dimensiuni mari, dar unde se află şi vechi clădiri istorice, sau ca New York-ul secolului 20, în care zgârie-norii au deveniseră o emblemă a acestuia şi în acelaşi timp un punct de atracţie maximă pentru toţi vizitatorii.

Un alt punct de vedere a fost exprimat de către arhitectul francez Paul Andreu, care a proiectat moderna clădire a Teatrului Naţional din Beijing, care se află în apropierea Marii Săli a Poporului, în centrul capitalei chineze. Ceea ce a trebuit să facă Andreu a fost, potrivit propriilor declaraţii, să satisfacă cererea guvernului chinez ca noua clădire a Teatrului Naţional să reflecte noul şi inovaţia. Cea mai mare provoicare pentru arhitectul francez a fost aşadar săi cunoască mai bine pe chinezi – istorie, tradiţie, comportament - pentru ca imaginaţia sa privind proiectul să fie adusă cât mai aproape de cultura şi cutumele locale.

Un alt factor ce trebuie reamintit de către oameni este acela că, deşi fiecare comunitate şi-a dezvoltat cultura astfel încât eforturile societăţii să răspundă propriilor nevoi complexe specifice locului respectiv, nu există nici o cultură originală care să nu fi fost influenţată de elemente exterioare. În acest context, comunitatea va reacţiona prin a recepţiona, procesa şi asimila elementele externe ale culturii în cadrul de referinţă care a controlat aceşti factori până în prezent.