Oamenii de ştiinţă americani au declarat la 22 martie că observatorul Chandra al NASA a descoperit dovezi privind existenţa unei găuri neagre din o nouă clasă. Masa acesteia echivalează cu circa 10.000 de Sori. Ei au spus că aceasta este o gaură neagră de dimensiuni mijlocii. Găurile negre descoperite în trecut au fost împărţite în principal în două clase. Unele sunt de peste zece ori mai mari decât masa Soarelui, similare cu stelele, iar celelalte , de câteva miliarde de ori mai mari.
Gaura neagră descoperită data aceasta se localizează în constelaţia Peştii, la circa 32 milioane de ani-lumină de Terra.
|