 Dragi prieteni, la microfon Lin. În cadrul rubricii noastre de astăzi vă vom prezenta etnia hani, minoritate naţională din China cu o populaţie de 1,25 milioane de oameni, care trăieşte mai ales în sud-vestul provinciei Yunnan din sudul Chinei. Limba acestei etnii are trei dialecte şi propria scriere creată în 1957 pe baza alfabetului latin. În trecut etnia a avut mai multe denumiri. De la proclamarea Chinei noi în anul 1949, membrii minorităţii au o denumire unitară - hani. Strămoşii lor provin din tribul Qiang din nordul Chinei. În secolul al 7-lea un grup al acestui trib a început să se mişte spre sud, stabilindu-se apoi în zona rîurilor Honghe şi Yuanjiang din provincia Yunnan. Aici ei au exploatat mari suprafeţe de ogoare în terase udate în tot timpul anului de pâroaie într-o reţea naturală de irigaţii. Ei cultivă în principal orez şi alte culturi anexe, precum şi ceai.
Numele bărbaţilor acestei etnii este foarte interesant. Numele tatălui şi cel al fiului sunt legate: primele două silabe ale numelui fiului sunt preluate de la ultimele una sau două silabe ale numelui tatălui său.
Membrii minorităţii hani locuiesc în sate formate din 30-40 de gospodării până la câteva sute. Satele se află de obicei la mijlocul muntelui pe panta sudică. Mai sus de sate sunt păduri cu copaci vechi şi păduri de bambus, livezi de peri şi piersici, iar în jos sunt amenajate ogoare în terasă care se întind spre fundul văii. Nu departe de sate se găsesc fântâni aprovizionate de izvoare. Casele au forma unei ciuperci din piatră, pământ, bambus şi trestie. Potrivit legendei, strămoşii etniei locuiau în peşteri. Viaţa lor nu era prea plăcută. După ce s-au mutat într-o localitate numită Nuoluo şi au văzut ciuperci mari în care vieţuiesc foarte bine furnici şi alte insecte, în ciuda vânturilor şi ploiilor, ei au început să construiască case imitând această formă. Locuinţele în formă de ciupercă sunt răcoroese în timpul verii şi călduroase în iarna.
 Casa-ciupercă are două niveluri. La parter sunt amenajate grajduri şi magazii pentru unelte agricole. La etaj sunt trei camere. În mijloc se află o sobă pătrată în care arde permanent focul. Oaspeţii sunt invitaţi de obicei să stea în jurul sobei pentru a bea un pahar de ceai sau de vin şi a fuma din narghilea.
Vârfurile înalte, marea de nori, ogoarele în terasă şi casele în formă de ciupercă formează imagini specifice ale locurilor populate de hani.
Vestimentaţia la această minoritate este foarte variată. Comunitatea aini din zona Xishuangbanna a acestei provincii este o ramură a etniei. Portul lor este cel mai reprezentativ pentru această populaţie. Lor le place să-şi croiască haine din pânză ţesută şi vopsită de ei. Bărbaţii se îmbracă cu o haină cu deschizătura pe partea dreaptă ornată cu plăcuţe de argint. Pe cap poartă o pânză de culoare neagră. Femeile sunt îmbrăcate cu bluze fără guler, tot cu deschizătura pe partea dreaptă, şi fuste scurte. Pulpele sunt acoperite cu moletiere. Podoabele de păr sunt foarte diverse şi depind de vârstă. Dar toate femeile, indiferent de vârstă, poartă o pălărie pătrată împodobită cu biluţe de argint şi mărgele din sticlă.
La această etnie vestimentaţia şi podoabele femeilor sunt semne important pentru a le deosebi pe cele măritate de cele nemăritate. Cei care le cunosc tradiţiile pot spune dintr-o ochire ce vârstă are o tânără. De exemplu, dacă părul este strâns într-un coc la spate, înseamnă că fata are deja 17 ani împliniţi, iar dacă are şuviţe pe tâmple, înseamnă că are 18 ani şi este gata de măritat. Dacă cocul este învelit într-o pânză neagră înseamnă că persoana este deja măritată.
Hani locuiesc în principal în zona muntoasă la o altitudine între 800 şi 2500 de m. Deşi agricultura reprezintă principala lor îndeletnicire, sunt dezvoltate şi alte culturi, de exemplu producţia de şelac din Mojiang, zonă populată de această etnie ocupă primul loc în ţară. Iar zona Xishuangbanna este una dintre bazele de producţie a unui renumit sortiment de ceai din China. Pe muntele Ailaoshan se găsesc păduri virgine şi multe animale şi păsări preţioase.
Ca şi alte naţionalităţi, şi etnia hani este foarte ospitalieră. Ceremonialul primirii oaspeţilor este foarte interesant. musafirul este servit cu un pahar sau un castronaş plin cu vin. Şi gazdele trebuie să-şi toarne şi lor vin, şi trebuie să bea mai întâi o gură în semn de respect şi ospitalitate faţă de cel venit. Se taie o găină care se prepară cu terci de orez. La masă, capul şi ficatul găinii sunt oferite oaspetelui, iar pulpele copiilor acestuia. La plecare gazda îi oferă musafirului drept cadou ceai, tutun şi ouă fierte. Punguţa cu daruri este legată deobicei cu frunze de palmier şi un fir negru de bumbac în semn de prietenie care leagă gazda şi oaspetele. Sunt şi nişte tabuuri la primirea oaspeţilor. De exemplu, nu se oferă în momentul întâlnirii un pahar plin cu ceai, căci înseamnă că oaspetele nu este bine venit. Dacă oaspetelui i se oferă o jumătate de pahar sau castronaş cu vin, înseamnă că gazda e zgârcită.
Dragi prieteni, astăzi v-am vorbit despre etnia hani, minoritate naţională ce locuieşte în principal în sud-vestul provinciei Yunnan din sudul Chinei. Ediţia de astăzi a fost realizată de Lin, care vă mulţumeşte pentru atenţie.
|
