De-a lungul istoriei în ţara noastră s-au practicat mai multe religii. Dar numai daoismul este singura religie autohtonă din China şi care are o legătură foarte strânsă cu tradiţia culturală a ţării. In ediţia de azi a rubricii Cultura chineză, vă prezentăm această religie.

Spre deosebire de alte religii care au cîte un zeu de credinţa- Dumnezeu pentru catolicism, Isus Hristos pentru creştinism, Buda pentru budism, Alah pentru islamism, daoismul are mai multe zei. Această religie îşi are izvorul în vrăjitorie care era o credinţă a oamenilor cu peste 2000 de ani în urmă. In perioada dinastiilor Shang şi Zhou, a fost creat sistemul alcătuit din zeul ceresc, diavolul omenesc şi iadul pământesc, sistem moştenit ulterior de daoism. Pe lângă multi-credinţă, daoismul mai are alte două provenienţe – credinţa în tehnica Fanshu şi învăţătura şcolii daoiste.

Tehnica Fangshu a apărut cel mai timpuriu în epoca Statelor Combatante din secolul 5 înaintea erei noastre. Atunci unii oameni răspândeau o tehnică secretă de zeificare, spunând că administrând un panaceu, omul va deveni zeu şi va rămâne nemuritor.

Al treilea izvor important al daoismului este învăţătura şcolii daioste, care a fost o învăţătură filozofică contemporană cu şcoala confucianistă. Fondatorul şcolii daoiste a fost Lao Zi, care a trăit ceva mai devreme decât Confucius, amândoi în secolul 5 înaintea erei noastre. Învăţătura şcolii daoiste cu elemente mistice a constituit o bază teoretică pentru călugării daoişti. Ulterior, adepţi ai daoismului l-au considerat pe Lao Zi drept fondatorul religiei, iar învăţătura lui drept baza teoretică a acesteia.

Ca religie independentă, daoismul s-a structurat în secolul 2 era noastră în dinastia Han de Est. In decursul a câteva secole care au urmat, daoismul a avut mai multe şcoli, care pe parcursul timpului s-au unit. Până în secolul 10 au rămas doar două mari şcoli: Quan Zhen şi Zhen Yi. Prima acorda atenţie zeificării, iar a doua se preocupa de organizarea ritualurilor pentru izgonirea dracilor şi zeilor.

Am spus că daoismul este o religie care crede în mai mulţi zei. Iar cei supremi sunt trei: Yuqing, Taiqing şi Shangqing. Zeul Yuqing este zeul originar. El este zeul zeilor, fiind sursa tuturor lucrurilor şi stăpâneşte totul. După zeul Yuqing, poziţia secundară revine zeilor Taiqing şi Shangqing. Afară de aceşti trei zei de o clasă superioară, există mulţi alţi zei caracteristici, ca Zeul naşterii, Zeul longevităţii, Zeul fericirii, Zeul cărturarilor, Zeul militarilor. Intrucât există aşa mulţi zei, este nevoie de mai multe ritualuri prin care oamenii să intre în legătură cu ei. Desigur, aceste ritualuri sunt organizate şi conduse de daoişti.

Cunoştiinţa, ideile şi tehnica daoiste au menirea de a-i ajuta pe oameni să îndepărteze nenorocirile şi îngrijorările. Chintesenţa lor constă în legătura dintre om, pe de o parte, şi pământul şi cerul, pe de alta. Cu ajutorul călugărilor daoişti, omul poate intra în dialog cu zei, diavoli şi cer, informându-i despre suferinţele, nenorocirile şi dorinţele lui şi primind de la ei voinţă şi promisiuni.

Acum, numeroşi savanţi sunt de acord cu această idee potrivit căreia daoismul este o religie care exprimă cel mai profund tradiţia vieţii sociale chineze şi reflectă cel mai autentic natura omului din antichitatea chineză. Ca şi alte religii, şi daoismul a schiţat pentru credincioşi săi o lume ideală veşnică şi fericită, pe care să-o urmeze toată viaţa. Religia a deschis totodată populaţiei din antichitatea chineză un drum care depăşeşte viaţa, nenorocirile şi suferinţele. După moarte, un om va putea deveni un zeu care să se bucure de alimente delicioase şi flori, sau un diavol care suferă întotdeauna de chinuri şi suferinţe. Or daoiştii urmăresc să aibă o viaţă eternă şi fericită.