Daoismul este religie autohtonă din China şi are o istorie de peste 1 800 de ani. În afară de cultivare, călugărilor daoişti le place să facă exerciţii de arte marţiale. În nordul provinciei chineze Hunan există un important loc sfânt pentru adepţii acestei religii – muntele Wudang. Piscurile frumoase şi construcţiile religioase impunătoare au dobândit o mare faimă în ţară şi în străinătate. Astăzi, vă propun să facem împreună o călătorie la acest munte.

Cu 600 de ani în urmă, împăratul Yongle a trimis la muntele Wudang peste 300 000 de constructori, care au ridicat peste 10 ani mai mult de 30 de construcţii daoiste magnifice. Acestea, la fel ca Oraşul Interzis din Beijing, sunt în stilul construcţiilor imperiale din dinastia Ming. În 1994, ansamblul de construcţii de pe muntele Wudang a fost inclus de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial.

Plecând cu trenul din Wuhan, capitala provinciei Hubei, am ajuns la staţia Wudang după 7 ore. De acolo, m-am îndreptat cu maşina spre zona turistică. Pe drum, am văzut plantaţii de ceai, păduri de conifere şi case cochete răspândite prin văi. Pe piscurile mari şi mici, se zăresc diferie temple şi clădirai daoiste. Însă destinaţia mea este Sala Aurie, cea mai cunoscută construcţie din Wudang, situată pe piscul Tianzhu, la peste 1 600 de metri deasupra nivelului mării, sală cuoscută şi sub numele Acoperişul de Aur.

Am coborât din maşină şi am pornit pe o cărare. După ce am trecut prin câteva porţi în stil imperial şi pe lângă câteva construcţii mici în stil arhaic, am ajuns în sfârşit la Sala Aurie, care au o înalţime de 5 metri şi este aşezată pe o temelie de piatră. Deşi are o vechime de aproape 600 de ani, rămâne strălucitoare. Sala nu este din aur, ci a fost realizată din 20 de tone de bronz acoperit cu 300 kg de aur. Apropiindu-mă de aceasta, am văzut că pe treptele din faţa ei, unii credincioşi daoişti făceau mătănii, iar alţii rosteau rugăciuni în faţa statuii împăratului Zhenwu care se găseşte în toate templele daoiste.

În apropierea Sălii Aurii am descoperit o construcţie cu structura de lemn extrem de frumoasă. Aceasta are două niveluari. Pereţii sunt acoperiţi cu basoreliefuri fine pictate în diverse culori. Deşi s-au decolorat, se mai pot vedea nişte nemuritori cu expresii vii. Mi s-a spus că este locul unde călugării daoişti citeau şi păstrau scripturile daoiste.

Vizitatorul Li Wuzhou, istoric de profesie, după ce a vizitat bibliotica, a exclamat:

„Această construcţie este foarte bine conservată. De la dinastia Ming până în prezent au trecut 600 de ani. Deşi unele părţi s-au degradat, iar pereţii şi scările de piatră sunt acoperite de muşchi care sugerează că au trecut mulţi ani, stilul autentic din acea epocă a rămas până astăzi".

În alte săli şi temple, m-am întâlnit cu călugări daoişti tineri şi vârstnici purtând robe,. Mulţi aveau părul strâns într-un coc în creştetul capuluui şi fixat cu un beţişor de bambus. Probabil datorită educaţiei, acceştia arată foarte liniştiţi. Unul din călugări, Zhang Yun mi-a povestit:

„M-am călugărit de aproape 4 ani. Acum am peste 30 de ani. Mă simţeam nefericit acasă deşi viaţa mi-a fost bună. În templul daoist, mă simt foarte bine. Probabil este ceva predestinat. M-am născut să fiu călugăr daoist."

Zhang Yun mi-a spus că pe muntele Wudang sunt peste 100 de călugări. Ei sunt împărţiţi în diferite grupuri. Unii învaţă muzica daoistă, alţii arte marţiale, alţii studiază scripturi. La unele secte daoiste, călugării au voie să se căsătorească, dar la Wudang, nu. N-au voie să mănânce carne, peşte, ouă şi praz. În afară de serviciul din temple, se ocupă în principal de studierea scripturilor.

Dacă veţi avea ocazie, puteţi să mergeţi la faţa locului, ca să cunoaşteţi această zonă pitorească şi să vă familializaţi puţin cu daoismul, cult autohton din ţara noastră.