Ieșind din curtea bătrânului Li, parcurgem o cărăruie pavată și ajungem la o casă cu etaj a unei familii din acest mic sat. Proprietarul casei se numește Pan Quanyou care după ce s-a căsătorit a rămas tot în această casă împreună cu părinții și un frate al său mai mic. Domnul Pan ne-a spus că, înainte, nu era nici o șosea care să străbată cătunul. Numai un drum îngust mică lega acest mic sat de alte localități. Familia sa trăia o viață izolată, autoaprovizionîndu-se. Datorită condițiilor grele, toții membrii familiei sale munceau de dimineață pînă seara, și totuși duceau o viață foarte săracă. Din anii 90 ai secolului trecut, sătucul acesta a început să desfășoare activități turistice și să construiască șoseaua. Casa lui se află pe malul unui râu, așadar dispune de un peisaj naturale minunat. La început, familia sa nu oferea turistilor decît ceai și gustări. Pe urmă a construit un mic restaurant pentru cei care poposesc în acest cătun.
Meniul oferit clienților din acest mic restaurant se baza la început pe produse cultivate pe propriul terenul agricol al familiei sale. Dar cum turiștii sînt tot mai mulți, produsele din bucătărie devin insuficiente. Familia domnului Pan cumpără de la consătenii care vînd orez, sare, ulei legume etc. Cu toate că singura activitate de pînă atunci a familiei domnului Pan era agricultura, acum, din deschiderea restauranului acestuia, cîștigă anual circa 20 de mii de yuani renminbi.
Restaurantul primește mulți clienți mai ales la sfîrțit de săptămînă. Majoritatea clienților provin din reședința provinciei Guizhou și din reședințele județelor vecine. Ghidul nostru a stat puțin de vorbă cu aceștia:
--------------banda 4 ------------
Clienții restaurantului i-au spus reporterului nostru că ei vin acolo doar pentru a admira peisajele. Lor le plac foarte mult peisajele naturale de aici. Și mai vor să cunoască și obiceiurile naționalității Buyi.
Cu 20 de yuani, fiecare dintre ei poate servi două mese cu meniu specific minorității Buyi, în restaurante administrate de localnici. Meniul include legume sălbatice, ardei iude sălbatic, pești abia prinși din râu, carne afumată etc.
Prin dezvoltarea turismului, viața din acest cătun este din ce în ce mai bună, dar nu numai în acest sătuc, ci și în satele învecinate. Un localnic, Li Liangping, ne-a spus ---------banda 5---------
Înainte de 1993, satul Zhenshan (care este satul natal al lui Li) era foarte sărac. Cantitatea anuală de cereale pe cap de locuitor din acel sat era mai mică de 300 de kg, iar venitul anual, de 300 de yuani renminbi. În prezent, prima este de 600 ,700 de kg, iar cea din urmă, de 3000 de yuani . Numărul turiștilor care provin din alte localități ale provinciei Guizhou a depășit 100 de mii, aducînd un venit anual de peste 2 milioane de yuani renminbi. Dezvoltarea turismului a stimulat și dezvoltarea sectoarelor terțiare, contribuind și la angajarea a peste 200 de persoane din satul nostru."
Cu aceasta stimați ascultători am încheiat ediția de astăzi a rubricii Meridian economic . Realizatoarea și prezentatoarea Chen vă mulțumește pentru atenție . Și să ne auzim cu plăcere data viitoare.
|