Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Saturday    Apr 19th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-12-15 15:38:27    
Elaborarea Enciclopediei de Literatură şi Artă Folclorică a Naţionalităţii Chineze s-a încheiat

cri-1

Lucrările de elaborare a Enciclopediei de Literatură şi Artă Folclorică a Naţiunii Chineze s-au încheiat recent, la realizarea lucrării contribuind peste 100 de mii de specialişti în domeniu la strângere şi elaborare, procesul durând de 25 de ani. Această lucrare ce cuprinde 500 de miloane de caractere, incluse în 298 de volume, este „prima ce cuprinde moştenirile folclorice invizibile ale naţiunii chineze, cu o istorie de mii de ani."

Potrivit unui responsabil al Ministerului Culturii din China, începând din 1979, peste 100 de mii de specialişti în domeniul artistic şi cultural au făcut cercetări şi studii privind literatura şi arta populară chineze, deosebit de amplă, fapt ce are drept scop protejarea şi promovarea moştenirii civilizaţiei populare chineze.

În această enciclopedie sunt cuprinse cântecele folclorice chineze, lucrări de operă tradiţională chineză, melodii interpretate la instrumente tradiţionale chinezeşti, dansuri folclorice chineze, poveşti populare chineze, balade populare, proverbe chineze şi reprezentaţii folclorice.

Post Your Comments

Your Name:

E-mail:

Comments:

© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040