Stimați ascultători, la sfârșitul lunii noiembrie a avut loc la Shanghai Târgul Internațional de Turism din China pe anul 2004, la care, alături de toate provinciile, regiunle autonome și municipiile țării noastre au participat și peste 1500 de reprezentanți veniți din 63 de țări și regiuni ale lumii. Pe o suprafață de 46000 de mp, au fost prezentate peisajele și atracțiile turistice din diferite regiuni.
Din partea română au fost prezenți peste 30 de persoane reprezentând 17 agenții de turism din România în frunte cu domnul Nicu Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
In perioada desfășurării târgului, domnul Traian Ionescu, directorul agenției de turism Romaris a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu, vorbind despre participarea sa la această manifestare, cooperarea bilaterală pe plan turistic și impresiile sale despre China și Shanghai.
Domnul Traian Ionescu a spus: Până acum Constanța manifesta un interes de prietenie față de Shanghai, în primul rând pentru că este un oraș înfrățit cu Shanghai și un interes economic. Dar din acest an Constanța manifestă și un interes turistic. Constanța invită populația din Shanghai să vadă ultimele realizări de pe litoralul Mării Negre și nu numai, variatele posibilități de distracție care au apărut în ultimii ani în Constanța."
Despre participarea sa la Târgul Internațional de Turism de la Shanghai, el a spus: Munca de organizare a târgului este excelentă. In primele două zile am avut o mie de contacte. Materialele noastre au trezit un larg interes shanhaienilor și cred că nu numai, pentru că aici sunt reprezentate agențiile de turism din toată Chină."
Noi încercăm să pătrundem pe piața turistică chineză cu invitația specială pentru Constanța. Este o piață deosebită pentru noi și manifestăm un interes deosebit, pentru că suntem un oraș înfrățit Constanța și Shanhai. Din anul trecut când s-au înfrățit cele două orașe, au fost două delegații care au făcut vizite reciproce la Constanța și Shanghai. Iar schimburile economice au început să dea roade și de aceea am venit pentru a începe să mișcăm activitatea în domeniul turistic. Noi credem că va da roade și parteneriatul turistic cu Shanghaiul."
Eu vreau să spun un lucru care este știut, dar să-l amintesc că peste 50% din capacitatea de cazare hotelieră din România există în Constanța. Este un accent deosebit și interesul major pentru China. De ce? Pentru că noi până acum nu am manifestat interes pentru această piață. Este primul an când participăm și sperăm ca de acum în colo să se lege contacte pe domeniul turistic în fiecare an. Piața constănțiană este pregătită pentru a primi vizitatori chinezi."
Vorbind despre impresiile vizitei la Shanghai, el a spus: Am fost în China în 1986. Acum după 18 ani am revenit în China și pentru mine este o mare plăcere. Dar nu numai este și un mare șoc să vezi o dezvoltare atât de rapidă după 18 ani. Imi amintesc cum arăta China acum 18 ani și un vine să cred cum arăta Shanghaiul acum. In primul rând mă inpresionează nivelul economic la care se desfășoară afacerile de aici și nu numai rapida construcție. Am aflat că sunt peste 4.000 de clădiri cu peste 30 de nivele, lucru impresionant pentru noi. Este de necrezut că în 15 ani s-au putut realiza atât de multe în orașul Shanghai."
In legătură cu acțiunile concrete menite să promoveze relațiile de prietenie dintre cele două părți, el a spus: Noi am solicitat la nivelul guvernului României înlesnirea unor vize mai ușoare pentru populația chineză și în al doilea rând reluarea mijloacelor de transport aeriene între China și România."
Imi permit să lansez încă o dată invitația populației din Shanghai să viziteze Constanța. Au ce să vadă și au posibilități de distracție pentru orice vârstă."
- Luo Dongquan
|