Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-11-19 16:36:53    
Poveste despre vechea primărie a orașului Kaifeng

cri-1
Străvechiul oraș Kaifeng a fost cu 1.000 de ani în urmă capitala Chinei, de unde 9 împărați au guvernat țara. Deși a trecut de atunci mai mult de un mileniu, vestigiile istorice și monumentele culturale din această localitate încă pot reda imaginea prosperității economice și culturale din istorie. În cadrul rubricii noastre, aș dori să vă prezint în 3 episoade Kaifeng. În primul, pe care-l difuzăm asătzi, v-aș putea conduce într-o vizită la primăria din antichitate a acestui oraș.

Kaifeng se află în estul provniciei Henan și a fost una din cele 7 capitale antice din istoria Chinei. Pe vremuri, a fost centrul politic, economic și cultural al țării și una din cele mai prospere metropole din lume. Întrucât orașul se situează în bazinul inferior al Fluviului Galben, a fost grav afectat în trecut de 6 ori de inundații mari și de tot atâtea ori a fost reconstruit. Din acest motiv, construcțiile antice din oraș sunt în stiluri diverse corespunzătoare diferitelor perioade istorice.

Primăria din antichitate a orașului Kaifeng a căpătat amploarea cea mai mare în dinastia Song (960-1279). Dar aceasta fost acoperită în timpul unei inundații. Primăria cu o suprafață de 4 hectare pe care o putem vizita astăzi a fost reconstruită anul trecut în strictă conformitate cu planul primiăriei din dinastia Song.

În fiecare dimineață, străvechea primărie a orașului Kaifeng se deschide vizitatorilor cu această melodie impunătoare. Primăria are un zid de apărare înalt și gros și o imensă poartă precum aceea a unui oraș. În acordurile melodiei, slujbașii din primărie voinici ies țanțoși, cu pași solemni, pe poarta și se înșiră de ambele laturi cu spatele la zid și cu fețe grave, creând o atmosferă solemnă. Iată o reproducere a ritualui din primăria de pe vremuri. Astăzi este numai un număr din repertoriul turistic la Kaifeng. Zidul primăriei, deși înalt, n-are funcție de apărare propriu-zisă și este mai de grabă un simbol al puterii. Pe zid, nu sunt arme sau alte dotări militare. În porțiunea estică, se găsește un cadran solar pentru măsurarea timpului, iar în partea vestică, o tobă uriașă pentru anunțarea orelor. La colțurile zidului, în loc de turnuri de apărare, sunt niște pavilioane pentru odihnă în care se găsesc mese rutunde și scaune de piatră, locuri ideale pentru a cânta la zheng, instrument chinezesc cu coarde și a recita versuri.

În afară de zid, palatul „Qianlong" este un alt edificiu care nu se întâlnește la alte primării. Palatul se află la est de sala principală a primăriei. În epoca feudală, numai construcțiile imperiale aveau voie să poarte titlul de palate. Cum poate fi un palat și în primăria Kaifeng? Iată explicații: Al treilea împărat din dinastia Song de Nord a fost funcționar în primăria Kaifeng înainte de întronare. După ce fiul lui i-a preluat tronul, pentru comemorarea acestei perioade, a reconstruit clădirea unde tatăl său a lucrat și trăit și a schimbat numele clădirii în Palatul Qianlong care tradus în limba română înseamnă Palatul Dragonului Ascuns. Ghida noastră, domnișoara Zhao Na ne-a povestit:

„Palatul Qianlong are acoperișul din țiglă smălțuită în culoarea galbenă. Este singura construcție din cadrul Primăria Kaifeng, e cu asemenea acoperiș rezervat în exclusivitate curții imperiale și care simbolizează puterea împăratului. În palat este o statuie a celui de-al 3-lea împărat din dinastia Song de Nord." Pe ziduri, în interior, sunt două picturi murale care înfățișează bătălii câștigate de armata condusă personal de împăratul amintit.

În diastia Song de Nord, suveranii Chinei acordau o mare atenție limitării forțelor armate și dezvoltării învățământului. La primăria Kaifeng, este o sală specială pentru cursuri și examene, care se numește Mingli. Într-un salon de la parter, pe o pictură murală uriașă, se poate afla întregul proces al examenului de stat pentru alegerea dregătorilor în dinastia Song: înscrierea, cele 3 rânduri de examene, publicarea listei cu câștigătorii, evidențierea familiilor acestora. În pictură, compusă din 15 tablouri, se văd elevii care studiază cu seriozitate, participanți la examen care își frământă creierii, oameni veseli pentru că au reușit și cei deprimați pentru că au pierdut examenul. La ieșirea din palat, sunt două sculpturi de piatră cu forme ciudate care înfățișează două animale din mitologia chineză numite Aoyu. Chinezii sunt obișnuiți să elogieze pe cei care au obținut succes la examenul de stat spunând că l-au cucerit pe Aoyu. Vă propun să veniți și să faceți și dv. câte o poză cu cele două animale. Se spune că aduc noroc.