Diriguită de politica de macro-control economic, China folosește începând din anul acesta, investiții străine pentru optimizarea continuă a structurii economice și accelerarea ritmului de canalizare a investițiilor în sectorul terțiar al economiei chineze.
Potrivit ultimei statistici cnetralizate la Ministerul chinez al Comerțului, în primele 8 luni ale anului în curs, un volum al investițiilor străine în valoare de peste 8 miliarde 800 de milioane de dolari americani a fost destinat acestui sector, cifră reprezentând o cincime din volumul tatal al investițiilor străine realizate în întreaga Chină.
Până la sfârșitul lunii august, numărul centrelor pentru cercetare și dezvoltare înființate de firme tansnaționale în China a depășit 600, iar numărul agențiilor și reprezentațelor deschise de bănci străine în China a crescut la peste 400 .
|