Intre 12 şi 14 iunie 2004, preşedintele chinez Hu Jintao a efectuat o vizită oficială de prietenie în România. Trimişii noştri speciali, Li Xin şi Zhang Hui, ne-au relatat că în cursul vizitei, preşedintele Hu Jintao a purtat convorbiri cu preşedintele României, Ion Iliescu, în cursul cărora au declarat că dezvoltarea relaţiilor multilaterale de prietenie, cooperare şi parteneriat dintre China şi România reprezintă o dorinţă comună a celor două părţi.
Şeful statului chinez a reiterat că există oportunităţi pentru extinderea şi intensificarea cooperării dintre cele două state, care să vizeze în special crearea unui mecanism de dialog între liderii celor două ţări, încurajarea şi sprijinirea realizării de investiţii, lărgirea colaborării în domeniul turismului şi intensificarea cooperării în ceea ce priveşte problemele internaţionale de interes comun.
Preşedintele Ion Iliescu a salutat propunerile omologului său chinez privind cooperarea bilaterală, declarând că România şi China trebuie să caute mereu noi domenii de cooperare şi să acţioneze împreună pentru extinderea şi intensificarea cooperării economice şi comerciale. Şeful statului român a reafirmat că partea română recunoaşte şi susţine politica existenţei unei singure Chine.
Cei doi şefi de stat au semnat Declaraţia comună privind stabilirea relaţiilor multilaterale de prietenie, cooperare şi de parteneriat dintre China şi România". In document sunt reafirmate principiile respectării reciproce a opţiunilor celeilalte părţi privind politica internă şi externă, în conformitate cu condiţiile concrete ale fiecărei ţări. Cei doi preşedinţi au asistat la ceremonia semnării a patru documente, printre care Memorandumul privind cooperarea în domeniul turismului" şi Protocolul privind cooperarea culturală".
In cursul vizitei, preşedintele chinez s-a mai întâlnit cu premierul român, Adrian Năstase, cu preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu.
Preşedintele Hu Jintao a rostit în Parlamentul României un discurs intitulat Să consolidăm prietenia tradiţională şi să lărgim cooperarea reciproc avantajoasă" şi a prezentat noile măsuri menite să dezvolte, în contextul actual, relaţiile Chinei cu ţările din Europa Centrală şi de Est.
Preşedintele chinez s-a mai întâlnit cu personalităţi care acţionează de mult timp pentru promovarea pr ieteniei dintre cele două ţări, ca Adrian Păunescu, Florea Dumitrescu, Ion Romulus Budura, Virgil Constantinescu, Victor Ponta, Viorel Isticioaia şi doamna Tania Iancu, fiica doctorului David Iancu, sosit la sfârşitul anilor 30 din secolul trecut în China pentru a participa la Războiul de rezistenţă al poporului chinez împotriva agresiunii japoneze. Preşedintele Hu Jintao i-a oferit doamnei Tania Iancu un cadou special şi i-a adresat invitaţia de a vizita China.
Ambasadorul R.P.Chineze la Bucureşti, domhul Xu Jian, a arătat în interviul acordat redacţiei noastre că această vizită va impulsiona şi mai mult relaţiile bilaterale din toate domeniile."
Vizita preşedintelui Hu Jintao în România a deschis o nouă pagină în analele relaţiilor tradiţionale de prietenie şi cooperare dintre China şi România.
- Luo Dongquan
|