Limba lor apaţine familiei han-tibetane, ramura yi. A avut trei forme de scriere, una de tip pinyin, creată de misionari occidentali, alta cu caracter silabic, creată de autohtoni din judeţul Weixi, iar ultima cu litere latine, creată după proclamarea Republicii Populare Chineze şi răspândită în prezent în rândul etniei.

Minoritatea lisu crede într-o religie primitivă. După venirea misionarilor occidentali în secolul al 20-lea, o parte din ei au adoptat riturile creştine protestant şi catolic.

Minoritatea lisu este o etnie veche. Potrivit consemnărilor istorice, denumirea lor este menţionată în dinastia Tang (618-907) şi s-a păstrat până în zilele noastre. Minoritatea are legături strânse cu etniile yi şi naxi. În secolul al 8-lea strămoşii lor trăiau pe malurile râului Jinshajiang. În mijlocul secolului al 16-lea, pentru a se feri de jefuri, asupriri şi războaie, ei s-au mutat în zona râului Nujiang în frunte cu căpetenia lor. Datorită faputului că locuiesc în zone muntoase îndepărtate, se ocupă doar cu o agricultură primitivă şi cu vânatul, nivelul lor de producţie fiind foarte scăzut. În anii' 50 ai secolului trecut, se mai păstra încă la ei urmele unei societăţi tip clan, cu nume de familie preluate de la denumirile de animale, plante şi obiecte adorate de ei, precum tigru, urs, maimuţă, şarpe, oaie, găină, broască, şoarece, pasăre, albină, bambus etc. După proclamarea Chinei noi, populaţia lisu a început o viaţă nouă. Dezvoltarea transporturilor a creat posibilitatea să iasă din munţii înalţi, să vadă lucruri noi şi moderne, să cunoască lumea din afară. Economia lor a cunoscut o dezvoltare rapidă, iar viaţa lor culturală s-a îmbogăţit considerabil.