Fanii chinezi ai vedetei de baschet profesionist Yao Ming își pot vedea joi seară, la Shanghai, favoritul chiar în orașul său natal, unde echipa Houston Rockets, la care Yao activează în campionatul profesionist american NBA, îi va întâlni într-un meci demonstrativ pe rivalii de la Sacramento Kings, cele două formații făcând parte din Conferința de Vest a NBA. După trei zile, cele două echipe vor putea fi văzute și de iubitorii baschetului din Beijing, unde duminică este programată o nouă întâlnire amicală.
După cum declara antrenorul luio Houston Rockets, Jeff Van Gundy, Yao Ming va fi folosit cel mult 28 de minute în meciul de joi seară. ?Sunt mândru că am ajuns în orașul natal al lui Yao, pentru că pot vedea condițiile în care el s-a format ca jucător. Normal că vreau ca el să joace pentru că se află în orașul în care s-a născut, dar nu vreau să joace foarte mult, pentru ca există riscul suprasolicitării fizice și ne așteaptă un sezon lung", a explicat antrenorul formației din Texas.
Yao este iubit de fanii chinezi ai abschetului, dar și de cei din SUA. Recent, el și-a publicat, cu ajutorul american Ric Bucher, o carte de memorii intitulată ?Yao: O viață în două lumi", în care jucătorul de baschet de 24
de ani, înalt de 2,26 metri, explică amănunțit drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge în NBA.
Cu parte a sufletului său în China natală, unde a crescut și a învățat din înțelepciunea, civilizația și cultura inegalabile ale acestei țări, și cu alta în SUA, unde activează în prezent ca jucător profesionist de baschet, Yao împărtășește cititorilor, în 290 de pagini, experiența sa într-o manieră simplă și directă. ?Nu mulți oameni au încercat să facă ceea ce fac eu acum ? să fie o parte a Americii și a Chinei în același timp - sau cel puțin nu mulți au încercat să facă acest lucru având atât de mulți ochi ațintiți asupra lor", explică Yao Ming, care în urmă cu doia ani a devenit primul jucător din afara SUA declarat cel mai bun debutant în NBA, în urma selecției pentru transferuri NBA Draft.
Yao afirmă că a fi un model pentru cei mai tineri susținători poate fi dificil, subliniind că acesta a și fost unul din motivele pentru care s-a decis să scrie această carte, cu sprijinul lui Ric Bucher. ?Mi se pare că oamenii cred că nimic nu este imposibil pentru mine. Am vrut să explic în această carte că sunt o grămadă de lucruri pe care nu le pot realiza. Ceea ce pot să fac este să încerc să-mi fac treaba cât mai bine cu putință", continuă Yao în cartea sa.
Viața lui Yao ca debutant în NBA a fost marcată de orele de antrenamente, urmete de timpul petrecut împreună cu părinții săi în
apartamentul din Houston, sau în camera de hotel, atunci când echipa sa evolua în deplasare. ?Am ieșit în oraș doar de două ori în primul meu sezon în NBA - prima dată într-o discotecă din cartierul chinezesc din Houston, apoi când am fost în Los Angeles, Wang Zhizhi (jucător ce activează acum la Miami Heat) m-a invitat la un restaurant corean. Asta a fost tot", scrie Yao.
Într-un pasaj al cărții Yao descrie cum s-a îndrăgostit de actuala sa prietenă, Ye Li, jucătoare în echipa națională feminină de baschet a Chinei, explicând că aceasta a refuzat aproape doi ani invitațiile lui Yao Ming de a ieși în oraș. Într-un alt fragment, Yao recunoaște că apreciază natura competitivă a vieții în Statele Unite și că îi place să bea capuccino de la Starbucks și să se plimbe cu automobilul său BMW.
Revenind la NBA, vedeta chineză de baschet explică pe scurt pasiunea pe care jucătorii americani de baschet o au pentru tatuajele cu caractere chinezești. Tatuajul lui Allen Iverson înseamnă loialitate. Acesta e singurul bun tatuaj pe care îmi amintesc să-l fi văzut", scrie Yao, adăugând că unele tatuaje cu caractere chinezești de pe corpul unor baschetabaliști americani nu au pur și simplu nici un sens, iar altele au un înțeles total diferit decât personalitatea sau temperamentul posesorului tatuajului. ?De exemplu, tatuajul pivotului Kenyon Martin înseamnă pșnic sau nedecisiv. Oricine l-a văzut jucând pe Kenyon știe că el nu e așa cum arată tatuajul", continuă Yao Ming.
Mulți experți și comentatori de baschet profesionist au apreciat că imaginea și carisma lui Yao Ming se apropie de cele ale lui Michael Jordan. ?Impactul lui Jordan a fost incomensurabil, însă acest tip (Yao Ming) pare să fie următoarea mare vedetă. El atinge oameni de pe cealaltă parte a Pământului", conchide Terry Lyons, vicepreședinte al NBA.
|