Satele Xidi şi Hongcun au fost incluse de UNESCO în decembrie 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial".

În sudul provinciei Anhui, din estul Chinei, există în zona muntoasă un grup de sate cu o lungă istorie şi o bogată tradiţie culturală, sate care seamănă unul cu altul, fiecare având totuşi un specific propriu. În perioada ultimelor dinastii feudale, Ming şi Qing, pe baza puternicului sprijin economic al negustorilor locali plecaţi în toate colţurile ţării, cultura şi învăţământul din zonă au cunoscut o puternică dezvoltare. De aceea, satele cu locuinţele foarte frumoase, construite în aceea vreme în stiluri arhitectonice diferite, au o solidă bază culturală şi oferă condiţii de trai confortabile. Casele au de obicei, o curte interioară ce cuprinde un bazin cu apă şi cu peisaje naturale miniaturizate în ghivece în forme ingenios concepute, iar stâlpii, uşile, ferestrele şi grinzile sunt pictate sau sculpate. Unele din ele seamănă foarte mult cu casele luxuoase ale nobililor din oraş. Ulterior, comerţul din Anhui a urmat un curs descedent şi a dispărut în negura timpului. Dar satele antice cu specific propriu din zonă s-au păstrat până în zilele noastre, ca un tezaur aş acestei regiuni.
Xidi şi Hongcun se află în zona pitorească Huangshan, fiind cele mai reprezentative sate antice din sudul provinciei Anhui şi purtătoare ale culturii Huizhou, model al culturii din ultima perioadă a epocii feudale chineze.

Satul Xidi a fost întemeiat în jurul anului 1050 şi are la ora actuală peste 300 de gospodării, în care trăiesc circa 1 000 de locuitori. Satul are forma unei bărci şi este înconjurat de munţi. Două cursuri de apă intră în sat din nord şi est şi se întâlnesc în sudul satului, la podul Huiyuan. O stradă principală şi două uliţe mai mici amplasate în paralel cu cele două râuri formează structura principală a satului. Toate străzile şi uliţele din sat sunt pavate cu pietre de culoare închisă. Construcţiile antice sunt din lemn şi înconjurate de ziduri de cărămizi. În ele se găsesc multe sculpturi de lemn, piatră şi de cărămiză, până şi picturi murale. În Xidi sunt integral păstrate pînă astăzi 124 de case antice şi 3 temple familiale. Toate au grădină, pavilion din cărămizi şi construcţii de lemn sculptate, fiind considerate perle" în oceanul de locuinţe antice din ţara noastră.
Satul Hongcun a fost întemeiat în anul 1131 şi are o suprafaţă de circa 19 hectare. Acum se mai află în sat 137 de construcţii antice cu zidurile de oare roz şi acoperite cu ţigle negre, construcţii amplasate în ordine perfectă. Satul seamănă cu un taur. Colina Leigang, opeită de verdeaţă seamănă cu capul unui taur, iar doi copaci seculari de pe colină sunt coarnele". Grupul de construcţii şi case seamănă cu corpul taurului, iar un râu mic ce străbate în zig-zag satul, cu măruntaiele animalului. Un lac în forma de semilună din sat este considerată ca semănând cu burta

taurului. La vest de sat, peste râu sunt 4 poduri de lemn, care au rolul de picioare". Acest sistem hidrografic interesant conceput şi realizat oferă locuitorilor din sat condiţii optime pentru agricultură şi pentru consumul casnic, dar contribuie în acelaşi timp şi la reglarea climei şi a mediului. Satul în forma de taur şi sistemul hidrografic artificial din sat sunt considderate drept un miracol din istoria arhitecturii", chineze şi mondiale.
|