Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-09-15 17:01:37    
Interviul cu Tania Iancu ( partea a doua)

cri-1

Interviul cu Tania Iancu ( partea a doua)

Lin: Stimați ascultători, la microfon Lin. În ediția precedentă am transmis prima parte a interviului cu Tania Iancu, fiinca cunoscutului medic român David Iancu, care a venit în China în anii' 30 pentru a participa la războiul de rezistență al poporului chinez împotriva agresiunii japoneze. În prima parte, Tania Iancu a evocat tot ce a aflat în anii copilăriei de la tatăl său despre faptele eroice ale părintelui ei.

Menționăm că în luna iunie anul acesta, președintele chinez Hu Jintao a efectuat o vizită în România. Cu acest prilej, șeful statului chinez s-a întâlnit cu vechi prieteni români, printre care se află și Tania Iancu. În timpul întâlnirii, președintele Hu i-a adresat invitația de a vizita China, împreună cu surorile și fratele ei, oricând doresc. În perioada 22 august - 5 septembrie, Tania Iancu a venit în vizită în țara noastră, la invitația Asociației Poporului Chinez de Prietenie cu Străinătatea, împreună cu surorile sale Lia Anca și Nadia Iancu și cu fratele său Andrei Iancu. La 3 septembrie, urmașii medicului român David Iancu au vizitat redacția noastră. Ne bucurăm, totodată, pentru că aceata este și prima întâlnire între cei patru după despărțirea lor în anii' 90 ai secolului trecut.

În a doua parte a interviului, Tania Iancu ne va împărtăși impresiile sale despre ceea ce a văzut în timpul vizitei.

Lin: Presupun că părintele dv v-a povestit multe despre China. De atunti, după proclamarea R.P. Chineze, țara a cunoscut schimbări radicale. Ce informații aveați înainte de a veni în China?

Iancu: Despre ceea ce s-a întâmplat după ce a plecat tatăl meu din China știam destul de puțin pentru că informațiile la o asemenea distanță nu sunt foarte bune. Dar în 1979 tatăl meu a fost invitat de Wang Bingnan cu care a fost coleg de luptă și pe care l-a cunoscut în timpul războiului și a venit aici în China într-o perioadă în care China abia începea reformele și deschiderea care acuma se vede că are deja rezultate extraordinare. Deci impresiile cu care a venit el din excursia din 1979 și pe care ni le-a povestit atuncea sunt cu totul altele decât ce am văzut acum. De exemplu, în Shanghai, insula Pudong era un sat în 1979, iar acum ceea ce am văzut este absolut impresionat. Ce m-a impresionat, lucruri despre care n-am știut, este că are o infrastructură și o rețea de autostrăzi extraordinare, care rivarizează cu orice rețea de autostrăzi din lume, din Statele Untie sau din țările avansate și asta este într-adevăr o bază foarte bună pentru construcțiile următoare și pentru a trage investitori. Este absolut impresionant ce am văzut.

Lin: Sunt diferențe mari între ceea ce cunoșteați despre China și ceea ce vedeți acum cu ochii dv?

Iancu: Diferențele sunt enorme de mari. Chiar dacă am auzit că China se dezvoltă într-un ritm fantastic. Una este să auzi și alta e să vezi cu propriul ochi și ceea ce n-am știut, mai ales despre orașul Shanghai, că pentru planul zonei Pudong au concurat cei mai mari arhitecți ai lumii. Am văzut machetele soluțiilor propuse de ei și am văzut cum s-a făcut o alegere foarte potrivită, combinând aceste soluții exact pentru ceea ce are nevoie acest oraș. Și ceea ce a rezultat este o expoziție de blocuri unicate pentru care, cred că orice ar vrea să o vadă. Este extraordinar de frumos.

Lin: Ce v-a impresionat cel mai mult?

Iancu: N-ași putea să spun acum ce m-a impresionat cel mai mult pentru că au fost foarte multe lucruri. Sunt arhitectă și așa că condițiile, istoria, vechile monumente despre care am învățat la școală, să le văd aucm, să văd piatra, să văd lemnul și bronzul. Toate aceste materiale pe care le pot vedea de aproape, cum a fost sculptate, desenate, astea au fost lucruri foarte impresionate. Dar și noile construcții care sunt atât de moderne și cu o tehnologie atât de avansat realizate. Sunt zeci de mii de km de autostradă care sunt realizate aici cu forța proprie, cu muncitori pe care-i văd cum lucrează zi și noapte. Oamenii muncesc aicea. N-are cum să nu se realizeze ceva extraordinar.

Lin: Radioul nostru transmite zilnic emisiuni în limba română pentru ascultătorii din România și Moldova. Doriți să trasnsmiteți vreun mesaj ascultătorilor pe această cale?

Iancu: Da. Trebuie să cunoască China, să ia ca exemplu ceea ce se realizează aici și mai ales să știe că dacă se uită în jurul lor și reușesc să facă se le fie bine celorlalți, le va fi bine și lor.

Lin: Stimată doamnă Tania Iancu, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a ne acorda un interviu. Vă mulțumesc.

Stimați ascultători, am transmis interviul acordat de Tania Iancu, fiica cunoscutului medic român care a luat parte la războiul de rezistență al poporului chinez împotriva agresiunii japoneze.