Canas se află în extremnitatea nordică a regiunii Xinjiang, învecinându-se cu Rusia, Kazahstan şi Mongolia. De la capitala regiunii Xingjiang, Urumuqi, se poate ajunge la Altai cu avionul şi, de acolo, cu maşina se poate ajunge la Canas în circa 4 ore.

Când maşina ajunge în zona muntoasă acoperită de zade şi molizi şi când se aude zgomotul apei năvalnice, sunteţi deja în zona Canas. Lacul care poartă acelaşi nume, din adâncul munciţilor înalţi acoperiţi de copaci şi situat la o altitudine de 1374 de metri, are o suprafaţă de 46 de kilometri pătraţi. În zonă cresc multe specii de arbori, precum şi o bogată faună şi floră.

La propunerea localnicilor, m-am sculat foarte vreme ca să-mi fac prima impresie despre frumuseţea peisajelor naturale din Canas. Deschizând uşa, am fost cuprins de un uşor fior din cauza vântului venit din munţii înzăpeziţi, m-am tremurat puţin, uitând că mă aflam în Xingjiang în toiul verii.

Mergând singur pe o cărare pavată cu plăci de lemn, îmi vine mereu în urechi vuietul râului Canas venit din mare depărtare şi ciripitul păsărilor din pădure. Îndreptându-mi privirea în depărtare, în crăpăturile coroanelor molizilor înalţi am văzut că pe piscul Youyi zăpada nu s-a topit toată, pe când la poalele muntelui, zadele şi mestecenii au deja un frunziş bogat.

Am ajuns la Lacul Canas, stăpân autentic al zonei. Canas înseamnă în limba mongolă lacul frumos şi misterios. Dl.Li Dehua, care ne însoţea în vizită, a explicat:

„Întreaga zonă a lacului are o lungime de 24 de kilometri şi o lăţime medie de 2 kilometri. Suprafaţa lacului nu e prea mare, dar volumul apei din lac e foarte mare, depăşind, după cum se estimează, 5 miliarde de metri cubi".

Ne-am urcat la Pavilionul Guanyu, situat la cota 2000 de metri, cu peste 600 de metri mai sus faţă de suprafaţa apei lacului. Când mă uitam de acolo la lacul Canas, am fost uimit de splendoarea acestuia: apa lacului cu valurile strălucitoare seamănă cu o uriaşă oglindă. Deasupra ei plutesc nori de diverse forme. În ea se reflectă cu limpezime piscul Youyi la peste 50 kilometri depărtare şi pădurile de pe mal.

Pavilionul Guanyu se află pe malul sudic al lacului, între două prăpastii. De la pavilion se pot vedea atât lacul magnific Guanyu, cât şi meleagurile nemărginite ale păstorilor mongoli şi kazahi. Pe stepă, mii şi mii de vaci şi oi arată]]]] ca nişte pietre preţioase în diferite culori presărate pe un uriaş covor verde, iar iurtele albe ca nişte cutii pentru strângerea acestor pietre preţioase.

Guanyu înseamnă în limba chineză a admira peştii. În lacul Canas creşte o specie de peşti roşii, a căror lungime poate ajunge la 4-5 metri. Pavilionul a fost construit în special pentru ca turiştii să poată asista aici la jocul peştilor din lac. Cu toate că nu mereu ei pot vedea în lac asemenea peşti, este o plăcere să se plimbe în această zonă frumoasă şi liniştită şi să tragă adânc în piept aerul curat de aici.

Părăsind pavilionul, am ajuns într-o casă a tuwanilor, care formează un grup etnic foarte mic din naţionalitatea mongolă. La Canas trăiesc din generaţie în generaţie tuwanii, care numără astăzi circa 1 400 de persoane.

Melodia aceasta este cântată cu un instrument muzical pe care-l au numai tuwanii şi care se numeşte Ţuur, pentru a întâmpina sosirea musafirilor veniţi de departe. Ţuur seamănă cu fluierul, dar este confecţionat dintr-o plantă erbacee foarte rară. În această cântare melodioasă, parcă nu mai auzim gălăgia copiilor care se joacă în curtea casei şi regăsim dorinţa arzătoare a tuwanilor pentru o viaţă frumoasă.

Moşul Iederxi, care ne cântă acum la ţuur are 67 de ani şi a rămas singurul uigur care ştie să cânte la acest instrument. El ne-a spus că un fiul de-al său învaţă de la el de 4 ani să cânte la ţuur, şi că el speră ca peste doi-trei an să devină un bun ţuurist.

N-am luat rămas bun de la moşul Ierdexi. Călătoria noastră la Canas se apropia de sfârşit. Ne-am depărţit de stepă, de turmele de oi şi vite, dar apa lacului Canas, silueta piscului Youyi şi melodia unduitoare cântată la ţuur vor rămâne pentru totdeauna în amintirile mele.