Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Saturday    Apr 12th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-07-29 09:49:11    
Eforturi pentru protecţia şi dezvoltarea Operei Kunqv

cri-1
Kunqv este o operă veche din ţara noastră, având o existenţă de peste 600 de ani. Recent, corespondentul postului nostru de radio Yang a făcut o vizită la Kunshan, locul de origine al acestei arte şi a constatat că Kunqv se bucură de o protecţie specială. Kunqv este considerat a fi una din cele trei vechi opere din lume, alături de opera din Grecia Antică şi cea sanscrită din India, iar Kunqv este singura dintre ele care este conservată integral din punct de vedere al formei de prezentare. În mai 2001, Kunqv a fost inclusă pe lista primelor creaţii reprezentative, verbale şi spirituale ale patrimoniului mondial. UNESCO acordă o mare atenţie contribuţiei sale speciale la moştenirea valorilor culturale umane.

Doamna Mao Chunyi, reprezentant al direcţiei culturale a oraşului Kunshan, a spus că Kunqv se caracterizează printr-un repertoriu bogat, versuri poetice, melodii frumoase şi eleganţa mişcărilor actoriceşti. Datorită acestor elemente, această operă ocupă un loc important în istoria literaturii, operelor, muzicii şi coregrafiei din ţara noastră. Kunqv a avut o influenţă directă asupra faimoasei Opere în stil Beijing şi a altor opere locale din ţară. Prin urmare Kunqv este considerat drept prima operă din China. Dar pe măsura dezvoltării economice, Kunqv şi alte arte folclorice au fost afectate în grade variate. Cum să protejăm şi să dezvoltăm această moştenire preţioasă ? Iată una din problemele prioritare pentru populaţia oraşului Kunshan. Hotărârea UNESCO de a include Kunqv pe lista primelor creaţii reprezentative, verbale şi spirituale, ale patrimoniului mondial constituie un puternic imbold pentru populaţia locală şi în special pentru cei care lucrează în domeniul cultural. Doamna Mao a relevat: „Din bugetul local s-a instituit un fond special destinat protecţiei, s-a format o echipă însărcinată cu protejarea sa. Anual se organizează conferinţe de lucru în cadrul cărora specialişti în domeniu sunt invitaţi să prezinte propuneri în privinţa protecţiei şi dezvoltării Kunqv."

O importantă soluţie pentru protecţie o constituie crearea în 1992 a unui muzeu Kunqv. Muzeul se află în centrul oraşului, într-un complex arhitehtonic în stil tradiţional, cu pavilioane, chioşcuri şi o terasă pentru spectacole. Mediul ambiant este deosebit de agreabil, cu multă verdeaţă. În sălile muzeului sunt expuse documentaţii şi fotografii ce prezintă evoluţia operei Kunqv, costumaţia, recuzită, instrumente muzicale pentru acompaniament şi altele. Directorul muzeului, Cheng Zhenlv, a menţionat:

„ Vizitatorii pot afla de la muzeul nostru cum s-a format cu 600 de ani în urmă Kunqv în această localitate, cum s-a dezvoltat şi s-a răspândit în întreaga ţară, devenind prima operă şi sursă de inspiraţie pentru alte opere locale din ţară. Muzeul nostru a reuşit să colecţioneze o cantitate apreciabilă de scenarii originale, manuscrise şi alte documentaţii de mare valoare ."

Domnul Cheng a precizat că muzeul a devenit una din cele mai căutate destinaţii turistice ale oraşului, fiind vizitat zilnic de 2 milioane de persoane. Se mai organizează deseori spectacole de Kunqv, ceea ce contribuie la moştenirea, protecţia şi dezvoltarea acestui gen de artă.

Dragi prieteni, ceea ce ascultaţi este un fragment din arii de operă Kunqv, cântat de un grup de elevi . În oraşul Kunshan mulţi pensionari sunt mari amatori de Kunqv şi se întâlnesc periodic în asociaţii pentru a cânta împreună ariile preferate. Qian Zhenjia, în vârstă de 84 de ani, este unul dintre ei. El a spus: „Iubesc foarte mult Kunqv şi particip activ la mai toate manifestările consacrate acesteia.„

Simultan cu protecţia acestui gen de artă, s-au depus mari eforturi pentru dezvoltarea lui. Specialistul în domeniu Chen Zhaohong a spus: „Încercăm să păstrăm intact arta Kunqv în unele formaţii. Totodată suntem conştienţi că trebuie să asimilăm elemente valoroase ale altor opere locale din ţară şi chiar de peste hotare. După părerea mea, orice artă, oricât de elegantă şi cultă ar fi, nu poate avea vitalitate fără dragostea maselor largi."

În ultimii ani, artiştii de Kunqv au depus eforturi pentru compunerea cântecelor inspirate din notele muzicale specifice operei Kunqv în scopul răspândirii ei.

Post Your Comments

Your Name:

E-mail:

Comments:

© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040