Fratele mai mare al lui Ba Jin va deveni prototipul eroului Jue Xin al romanului „Familia", cu un destin asemănător, dar nu identic cu al perechii sale reale, pentru că romancierul hotărăşte să-l salveze, corectându-i ultima scenă a destinului: Jue Xin se salvează prin iubire.

Accentul autobiografic adus de romanul „Familia" are o semnificaţie socială, fiindcă prin el se reflectă nu numai contradicţiile şi conflictele ireconciliabile privind existenţa şi concepţiile celor două

generaţii din familie, ci şi contradicţiile fundamentale existente în societate feudală aflată în pragul destrămării. În acelaşi timp, graţie aceluiaşi caracter autobiografic, semnificaţia socială a vieţii familiei este şi mai pregnantă în contextul evenimentelor epocii: dincolo de uriaşele porţi şi ziduri de piatră ale familiei, reprezentanţii generaţiei tinere, şi în măsura cea mai mare Jue Hui, alter-ego-ul scriitorului, intră în contact cu fenomenele de înnoire politică şi culturală (adunări, greve, mitinguri ale elevilor şi activităţile lor de propagandă publicistică), participă la ele, trăieşte agitaţia şi tulburările confruntărilor politice şi ideologice.

Recunoscând influenţa inspiraţiei realiste a cărţii, Ba Jin mărturiseşte: „Familia" se detaşează de celelalte opere ale mele prin aceea că este un roman despre viaţă. Personajele cărţii au fost fiinţe pe care le-am iubit sau urât. Fără experienţa primilor zece ani din viaţa mea nu aş fi putut scrie acest roman.

Scriitorul subliniază însă valoarea simbolică a personajelor şi a destinelor din roman, atunci când spune: „În nici un caz nu am scris povestea propriei mele familii, ci istoria unei obişnuite familii moşiereşti". Această afirmaţie conferă cazului particular de viaţă valoarea de exponent exemplar în planul creaţiei, efort a cărui reuşită duce la întreaga galerie de eroi ai romanului.

Mulţi critici au făcut comparaţie între „Torentul" scris de Ba Jin şi „Visul din pavilionul roşu" scris spre mijlocul secolului al 17-lea de Cao Xueqin, şi completat cu ultimele 40 de capitole de către cărturarul Gao E. Ambele reprezintă fresce ale familiei feudale chineze. În „Visul din pavilionul roşu", familia este solidă şi simbolizează puterea societăţii feudale din China, dar cititorul este izbit de morbul destrămării ce străbate paginile cărţii. În „Torentul" clanul familial este deja putred şi asistăm la o dezintegrare a acestuia. Cele două secole care-i despart pe cei doi autori au imprimat particularităţile lor sociale asupra acestor două opere fundamentale ale literaturii chineze.

Amândouă romanele se încheie cu plecări ale eroului neîmplinirii sentimentale părăseşte casa care i-a ucis fericirea. Motivaţiile celor două plecări nu sunt determinate de aceleaşi cauze (iubirea distrusă, interdicţia familiei, interdicţia socială, vinovăţia morală a eroului) şi nici de acelaşi grad de înţelegere şi cuprindere a naturii ireconciliabilului. În felul acesta Bao Yu (erou din „Visul din pavilionul roşu") se eliberează de lume, izolându-se în indiferenţă şi pasivitate, pe când Jue Hui (tânărul erou din „Familia") se eliberează mergând spre lume, spre viaţă şi acţiune pentru făurirea unui nou viitor.

„Visul din pavilionul roşu" este un roman realist scris cu o detaşare

obiectivă, „Familia" (şi întreaga trilogie „Torentul") vibrează de prezenţa şi căldura lirică a scriitorului romantic Ba Jin. Întreaga sa operă literară este dovada elocventă, vie şi pasionantă a încrederii în Omenire.