Atât în copilărie cât şi adolescenţă, Ba Jin s-a confruntat cu un şir de evenimente tragice: moartea părinţilor şi a unei surori. Marcat de acestte tragedii, viitorul scriitor a simţit lipsa de afecţiune a celor din jurul său, dominaţi de ipocrizie, rigori, de interese egoiste şi conflictuale. În ipostaza de martor critic al manifestărilor de despotism patriarhal al vârstnicilor, încălcând abuziv libertatea celor din familie, Ba Jin a detestat şi respins modul umilitor şi chiar criminal al atitudinii exercitate de rudele sale. În 1923, părăseşte „închisoarea familiei" pentru a studia la Shanghai şi la Nanjing. Experienţa sa de viaţă se îmbogăţeşte în anii petrecuţi în aceste localităţi.

Cei doi ani trăiţi la Paris (1927 -- 1928) îl ajută să cunoască viaţa spirituală a Franţei, prin filozofii Rousseau şi Voltaire, prin scriitorii Hugo şi Zola. În aceste împrejuări, Ba Jin a conceput şi scris primul său roman „Distrugerea", publicat în foileton în revista „Nuvela ilustrată".

Fiind un scriitor receptiv la evenimentele epocii, unele integrate în biografia sa, romanele şi nuvelele lui Ba Jin, apar rând pe rând, într-o neobosită şi ferventă competiţie a actului creator cu viaţa. Reacţia lui Ba Jin la tulburările sociale se concretizează într-un şir prodigios de lucrări în proză: „Soarele mort" (1930), „Viaţa nouă", „Familia", „Ceaţa" (1931), „Vis pe mare", „Toamnă în primăvară", „Minerii" (1932), „Ploaia" (1932), „Zăpada" (1933; 1936), „Fulgerul" (1933, roman cu un epilog numit „Tunetul", care încheie trilogia „Iubire", alcătuită din „Ceaţa", „Ploaia" şi „Fulgerul").

Toate aceste romane au fost scrise într-un interval de numai 4 ani, la Shanghai. Concomitent, Ba Jin a fost colaborator al mai multor reviste literare, în care a publicat nuvele, eseuri social-politice, istorice şi filozofice.

Cunoscându-l în 1933, marele lliterat chinez Lu Xun avea să-l descrie astfel: „Ba Jin este un scriitor care are o gîndire progresită plină de căldură, numărându-se printre cratorii buni ai Chinei, aceştia putând fi enumeraţi pe degetele unei singure mâini."

Revenit în ţară din Japonia, unde şi-a petrecut doi ani (1933 -- 1935) şi şi-a terminat două lucrări -- „Zei, stafii, şi oameni" şi „Însemnări"--, scriitorul şi-a continuat activitatea la Editura „Viaţa culturală".

Imediat după începerea războiului de rezistenţă antijaponez în 1937, a susţinut seria săptămânalului „Flăcările războiului", împreună cu scriitorii Mao Dun şi Zhang Jinyi.

În perioada următoare a terminat ultimele două cărţi ale trilogiei „Torentul": „Familia" (1938), „Primvara" (1938), „Toamna" (1940)".

Între anii 1940 şi 1949, Ba Jin adaugă la scrierile sale un volum de însemnări „Dragoni, tigri şi câini" şi romanele „Focul", „Iarba vieţii", „Grădina tihnei", „Sanatoriul nr. 4" şi „Nopţi reci". Acesta din urmă este considerat ca cel mai bun roman de analiză psihologică a iubirii din literatura chineză.

Participant în 1949 la conferinţa naţională a Federaţiei Oamenilor de Literatură şi Artă, Ba Jin a fost ales membru al Comitetului Permanent al acestui organism. În 1960 devine vicepreşedinte al federaţii amintite şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din China. La începutul anilor 80 ai secolului trecut a apărut culegerea sa de eseuri intitulat㠄Cugetări". În 1985, din iniţiativa lui Ba Jin a luat fiinţă Muzeul Literaturii Chineze Contemporane. Între 1982 şi 1985, Ba Jin a câştigat premiul internaţional de onoare Dante din Italia, Ordinul de onoare al Franţei, titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii de limba şi literatura chineză din Hongkong şi a devenit membru de onoare al Academiei Americane de Literatură şi Artă. Ba Jin deţine actualmente funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Oamenilor de Literatură şi Artă din China. Operele sale au fost traduse în zeci de limbi străine, inclusiv în română.